Un copil a murit după ce a căzut de la etajul trei al unei cabane de pe Valea Prahovei VIDEO

Tragedia a avut loc la cabana Piatra Arsă din Munţii Bucegi, informează România TV. Potrivit unor surse neoficiale, se pare că minorul, în vârstă de 12 ani, a căzut, joi noapte, de la etajul trei al cabanei, însă a fost găsit abia vineri dimineaţă.
Romania TV
07 sept. 2012, 06:02
Un copil a murit după ce a căzut de la etajul trei al unei cabane de pe Valea Prahovei VIDEO

Potrivit aceloraşi surse, băiatul a încercat să treacă de la geamul camerei sale la geamul unei camere vecine, pe afară. Din nefericire, gluma i-a fost fatală.

Administratorul cabanei, Mihai Casandrescu, a declarat la România TV că nu a avut probleme cu copiii cazaţi la cabană.

Băiatul care a decedat era din Bucureşti şi se afla în cantonament la cabana Piatra Arsă. El făcea parte din lotul naţional de înot.

„Vineri dimineaţă, la ora 8.10 a venit la mine unul dintre ospătarii care servea lotul naţional de înot şi m-a anunţat că este un băiat mort în faţa hotelului”, a declarat administratorul cabanei.

Medicii care au sosit la locul tragediei nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viaţa.

Echipe de criminalişti se îndreaptă către cabana în apropierea căreia s-a produs incidentul, potrivit Mediafax. Reprezentantul Poliţiei Prahova a precizat că accesul către cabana în care copilul era cazat este foarte dificil, întrucât cabana este situată într-o zonă izolată şi greu accesibilă din Bucegi.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Locul din Grecia unde turiștii sunt jefuiți pe bandă rulantă. Un român a pățit-o deja: ”Nu lăsați nimic la vedere”
Capital.ro
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Playtech.ro
Gest superb! Cum a ”salvat-o” Nadia Comăneci pe Serena WIlliams la ceremonia JO de la Paris
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Viața de playboy a lui Petru Groza, în anii '50. Se fălea cu amantele de lux: „Îmi permit să fiu necredincios, dar numai cu ceva mai tânăr”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Meghan, atacată cu acid sau cu cuțitul, la Londra. Prințul Harry, scenariu incredibil
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala vieţii'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Va fi noua ordine mondială! Viktor Orban, anunţ în România: Centrul dominant al lumii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Prăbușirea unui avion Su-34 în Volvograd și un elicopter Mi-28 în Kaluga au avut loc în acest weekend
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!