Camelia Bogdan sesizează CSM şi Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor lui Dan Voiculescu

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, consideră că judecătorul Stan Mustață a fost omorât pentru că nu a vrut să exercite ordinele primite în dosarul ICA. Judecătorul Camelia Bogdan, cea care a dictat în cele din urmă sentința în acest dosar, sesizează Inspecția Judiciară și CSM-ul pentru apărarea reputației și a sistemului judiciar în ansamblul său.
Romania TV
13 aug. 2018, 12:43
Camelia Bogdan sesizează CSM şi Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor lui Dan Voiculescu

„Apreciez că pentru o corectă informare a opiniei publice, se impune atât prezentarea contextului în care a fost condamnat domnul Stan Mustață la pedepse de 10/8 ani de închisoare pentru săvârșirea unor fapte de corupție care au afectat încrederea întregului popor dintr-un stat aflat în pragul sărăciei în Europa în îndeplinirea actului de justiție, expresie a corupției sistemice care a atins instituțiile din România, dar și a faptelor pentru care domnul Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de zece ani de închisoare/achitarea a peste 100 de milioane EURO cu titlu de recuperare a produsului infracțiunii către bugetul de stat, sumă care nu a fost până în prezent recuperată.

Pentru o corectă informare a opiniei publice, în raport cu standardele deontologice care vă guvernează profesia, va rog respectuos sa realizati si o sinteza a lucrarilor IJ(cu respectarea disp. Legii nr.544/2001) prin care s-a constatat legalitatea repartizarii mele si a colegului Alexandru Mihalcea printr-o hotarare a Colegiului de conducere a Curtii de Apel Bucuresti in completul care a solutionat cauza ICA, avand in vedere ca prin preluarea ad litteram a postarii persoanei condamnate de mine lezati si increderea in sistemul de repartizare a cauzelor inregistrate pe rolul

Curtii de Apel Bucuresti, coordonate, illo tempore, de dna judecator LIA SAVONEA, nici eu si nici domnul Florian Coldea neavand nicio atributie la repartizarea dosarelor inregistrate la Curtea de Apel Bucuresti.

Mentionez că promovarea examenului meu la Curtea de Apel Bucuresti s-a datorat cunostintelor ce au permis acumularea punctajului obtinut la un examen de tip grila (MULTIPLE CHOICE), incompatibil cu cointeresarea din partea Presedintiei/SRI/DNA, sens in care apreciez că se impune să informati publicul dumneavoastra si in privinta evolutiei mele profesionale corolar celei de-a doua excluderi din magistRartura datorate imprejurarii ca am inlocuit un coleg care citase 7 martori cu mandate de aducere si NU AM ÎNȚELES SĂ FAC DOAR PREZENTA IN SALA DE JUDECATA, APRECIIND CĂ MENIREA UNUI JUDECĂROR ESTE ACEEA DE A ÎNFĂPTUI JUSTIȚIA, standarele CEDO (in lumina valentelor de interpretare dezvoltate in jurisprudența CEDO in cauzele Poelmans c Belgiei, 03/03/2009, cererea Nicolai de Gorhez c Belgiei, hot 16.10.2007, Enterprises Robert Delbrassine c Belgiei, 49204/99, din 107 2004) pretinzand, pentru respectarea principiului celeritatii, componentă per se a dreptului la un proces echitabil, că se impune sa JUDECI si sa nu AMANI NEJUSTIFICAT DOSARELE.

Apreciez că este cu totul nedeontologic, în contextul în care urmează să îmi susțin noua teza de doctorat internațional în cotutelă, fiind doctorand internațional al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti/Universității din Strasbourg, cu tema „ Le recouvrement des avoirs criminels dans le procès pénal français et roumain”/ posesor al bursei Fulbright si al distincției 2018 Ion Ratiu Democracy Fellowship pentru conștientizarea importantei aducerii la bugetului de Stat a banilor sifonati de la poporul roman să acredidați impresia că meritul realizărilor mele s-ar datora domnilor sefi ai SRI.

Pe cale de consecinta, apreciez ca este justificata prin prezenta si sesizarea IJ/CSM cu prezenta cerere de aparare a reputatiei subsematei, dar si a sistemului judiciar in ansamblul sau, urmand a se avea in vedere ca prin textele antereferite se acrediteaza ideea nu doar ca decesul regretabil, in raport cu care ne manifestam bineinteles crestinestile condoleante dar si condamnarea definitiva a unui judecator s-ar fi datorat imprejurarii ca nu ar fi dorit sa il condamne pe domnul DAN VOICULESCU.”, arată Camelia Bogdan, conform stiripesurse.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni