Directorul Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, Hegyi Barna, a declarat, pentru AGERPRES, că o problemă o reprezintă, pe de o parte, turiştii de tranzit, care aruncă gunoaie în Cheile Bicazului şi Lacu Roşu, dar şi localnicii şi firmele din zonă, care aruncă deşeurile menajere în diverse locuri.
În ceea ce priveşte turiştii care vin în Cheile Bicazului şi Lacu Roşu, Hegyi Barna face un apel către aceştia să ducă gunoaiele în rucsacuri până într-un loc unde le pot pune şi în niciun caz să nu le arunce pe fereastra maşinii sau în pădure.
Directorul Parcului Naţional spune că vina aparţine, parţial, şi autorităţilor locale, care nu amplasează suficiente tomberoane în zonele publice, dar recunoaşte că acestea nici nu pot fi puse „la fiecare metru”, pentru că, din punct de vedere vizual, „nu arată bine”.
„În zonele naturale, în jurul Lacului Roşu nici nu arată bine să fie peste tot tomberoane, sau să pui coşuri de gunoi pe un traseu turistic. În străinătate, nu am văzut în niciun parc naţional tomberoane, doar când cobori în parcare se găsesc. (…) În jurul Lacului Roşu sau dacă urci pe un munte şi ai un flacon, o pungă, o doză de suc, le pui înapoi în rucsac până ajungi la un tomberon. Fac un apel la turişti să fie mai atenţi şi să respecte aceste zone minunate. Majoritatea lor, cei care vin din străinătate, din Spania, din Italia, cred că acolo unde lucrează ei respectă toate aceste reguli şi atunci nu ar fi rău să facă asta şi în ţară”, a spus Hegyi Barna.
O altă problemă este cea a localnicilor care aruncă deşeuri în diverse locuri din zona protejată, iar angajaţii Parcului, jandarmii, voluntarii sau asistaţii sociali din localităţile din împrejurimi trebuie să facă periodic acţiuni de igienizare. Hegyi Barna a dat exemplul unei prăpăstii din apropierea fostului tunel din Cheile Bicazului, unde s-a folosit echipament special de alpinism pentru a aduna gunoaiele sau al unei acţiuni recente de igienizare efectuate în pârâul Bicăjel, de unde s-au scos 20 de saci de flacoane.
Motivul pentru care oamenii aruncă deşeurile menajere ar putea fi legat de faptul că nu au bani suficienţi pentru a încheia contracte de preluare a acestora.
Hegyi Barna a spus că şi unele firme din zonă, mai ales cele de alimentaţie publică, încheie contracte de salubrizare pentru cantităţi foarte mici de deşeuri, iar restul gunoiului îl pun în tomberoanele din locurile publice sau îl aruncă în pădure.
Directorul Parcului Naţional le transmite localnicilor care aruncă deşeuri la întâmplare că ei trăiesc, practic, din această arie naturală, iar turiştii care vin la Cheile Bicazului sau Lacu Roşu nu vor să vadă gunoaie aruncate, de aceea îi roagă să aibă grijă de acest aspect.
De altfel, Hegyi Barna speră că acest fenomen va putea fi stopat după ce în zonă se vor amplasa camere de luat vederi, cei prinşi că aruncă deşeuri în aria naturală protejată riscând amenzi de până la 10.000 lei.
Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, situat în munţii Hăşmaş, pe aria judeţelor Harghita şi Neamţ, are o suprafaţă de 7.000 de hectare şi adăposteşte păsări şi plante rare, unul dintre puţinele lacuri de baraj natural din Europa Centrală şi de Est, unele din cele mai impozante chei de calcar din Europa, dar şi pajişti de o frumuseţe uimitoare.