„Eram informat în permanenţă de către comandantul care acţiona pe zona respectivă că sunt atacaţi cu sticle incendiare. La un moment dat, din teren mi-a venit informaţia că în zona Mihalache există o maşină de unde au văzut efectivele mele că sunt scoase aceste sticle’, a declarat maiorul Laurenţiu Cazan, adjunctul Serviciului de Ordine Publică al Jandarmeriei Capitalei, la A 3.
Întrebat dacă a identificat a cui era maşina, Laurenţiu Cazan a răspuns: „Da, se fac cercetările’. De asemenea, Laurenţiu Cazan a mai spus, la un alt post de televiziune, că atunci când colegii lui interveneau pentru restabilirea ordinii la protestul din 10 august, au fost observate persoane violente care se aprovizionau cu sticle incendiare pentru „a acţiona’. „Pe timpul restabilirii ordinii publice, aţi văzut că modul nostru de acţiune a fost direcţionat în principal către zona Titulescu – Buzeşti. Tot acolo am avut şi principalele probleme cu acea baricadă, acele incendii. (…) Pe zona Ion Mihalache, vă spun în momentul în care colegii noştri acţionau pentru a îndepărta persoanele turbulente, a fost observată un auto, o maşină cu sticle incendiare, i-am văzut pur şi simplu când se aprovizionau din acea maşină pentru a acţiona’, a declarat la TVR1 Laurenţiu Cazan.