Tudorel Toader a arătat că proiectul privind statutul personalului din penitenciare a fost finalizat, se află în Parlament şi a cerut să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Toader a afirmat că imediat după adoptarea proiectului vor fi scoase la concurs posturile de conducere din ANP.
Ministrul a anunţat că a fost finalizat proiectul privind statutul personalului din penitenciare, iar angajaţii vor fi denumiţi „poliţişti de penitenciar”, în acest context ministrul arătând că nu este de acord cu faptul că directorii de penitenciare ocupă funcţiile pe perioadă nedeterminată.
„În momentul în care eu am venit ministru al Justiţiei am constatat că statutul funcţionarilor cu statut special din penitenciare prevede următorul lucru: concursul pentru ocuparea funcţiei de director de penitenciar se organizează pe perioadă nedeterminată. Adică cineva ocupă funcţia de director până iese la pensie. Or în România regula este a mandatului determinat. Cel mai mare mandat îl au judecătorii de la Curtea Constituţională, consilierii de la Curtea de Conturi care au nouă ani, după care vin mandate de cinci ani, patru ani, trei ani, dar niciun demnitar al statului nu are mandat pe perioadă nedeterminată. Mie mi se pare normal ca periodic, la patru ani de zile, să fie această scoatere la concurs a posturilor pentru ca acela care este în funcţie să poată ocupa din nou încă un mandat, dar să dăm şanse şi altora care-şi doresc această funcţie”, a spus Tudorel Toader, porivit News.ro.
În acest context, ministrul Justiţiei a afirmat că a grăbit adoptarea statutului angajaţilor din penitenciare, care se vor numi „poliţişti de penitenciar” şi că a cerut Parlamentului adoptarea în procedură de urgenţă, iar imediat după ce statutul va fi adoptat funcţiile de conducere din sistem vor fi scoase la concurs.
„De aceea am grăbit oarecum elaborarea noului statut de penitenciare şi se va numi Statutul poliţiştilor de penitenciare, ca să intre în familia ocupaţională , unde am prevăzut mandate de patru ani cu posibilitatea unui nou mandat. Din momentul în care am venit eu nu am scos niciun post de director la concurs pe perioadă nedeterminată, din acest considerent. Proiectul de lege este în Parlament şi am cerut procedură de urgenţă. În clipa în care e adoptat, toate posturile vor fi scoase a concurs”, a mai afirmat ministrul Justiţiei.