Salvamont: Peste 50 de persoane au fost rănite în minivacanţa de Sfânta Maria

Salvamontiştii anunţă că minivacanţa de Sfânta Maria a fost ”de foc”, având loc 73 de evenimente montane în care au fost implicate peste 80 de persoane. Patru victime au fost predate elicopterelor SMURD, iar peste 50 echipajelor medicale. Salvatorii montani recomandă mai multă atenţie pe munte.
Alina Costache
20 aug. 2018, 08:24
Salvamont: Peste 50 de persoane au fost rănite în minivacanţa de Sfânta Maria

„Minivacanţa de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară, solicitaţi să intervină la nu mai puţin de 73 de evenimente montane în care au fost implicate peste 80 de persoane, dintre acestea patru fiind predate elicopterelor SMURD şi peste 50 de victime, ambulanţelor SMURD şi SAJ”, au anunţat, luni, reprezentanţii Salvamont România.

Potrivit acestora, „numărul evenimentelor este foarte mare, chiar şi pentru această lună de vârf de sezon turistic, fapt ce impune o mare atenţie din partea celor care merg pe munte”.

„O mulţime de oameni din diverse structuri lucrează 24/24 ore în slujba dumneavoastră şi vorbim aici de cei care gestionează apelurile de urgenţă din dispeceratele SNAUU 112, dispeceratele Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, Dispeceratul Naţional Salvamont şi dispeceratele judeţene Salvamont, comandamentul de coordonare din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, apoi cei care intervin direct în teren, salvamontiştii din cele 39 de structuri Salvamont judeţene şi locale, apoi cei care preiau accidentaţii , personalul de pe ambulanţele SMURD şi SAJ şi cel de pe elicopterele SMURD-IGAV, incercând să asigure permanent intervenţii de salvare montană cu promptitudine şi profesionalism”, mai spun salvamontiştii.

Aceştia îndeamnă la „responsabilitate” pe durata excursiilor mondane.

Guvernul a aprobat o minivacanţă pentru bugetari, la mijlocul lunii august, legând sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din 15 august, de weekendul 18-19 august.

DailyBusiness
Vești excelente! Se dau 55.000 de euro GRATIS de la Guvern
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o ai în casă toamna, dar și iarna. Alungă energia negativă, are un miros plăcut și poate fi folosită și într-o mulțime de rețete
Capital.ro
A explodat bomba despre Klaus Iohannis. S-a aflat ce a făcut președintele României: 18 ani ne-am judecat
Playtech.ro
Doamne, cum arată Andreea Bănică nemachiată și în costum de baie la 46 de ani! Puține vedete au curaj să se afișeze așa
DailyBusiness
Apare în România magazinul cu prețuri extrem de mici! Românii vor da buzna!
Adevarul
Cu cât s-ar putea majora pensiile de la 1 ianuarie. Simulare de calcul
wowbiz.ro
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă cu el în aceste momente?
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Aici sunt cei mai fericiți oameni din lume. Oricine ar vrea să trăiască în aceasă țară
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
Diana a dispărut fără urmă după o ședință de yoga în aer liber. Femeie de 36 de ani a plecat de acasă pe 19 septembrie și nu s-a mai întors
Cancan.ro
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei sale soții. Cei doi duc o bătălie grea la tribunal pentru custodia fiului lor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut un monstru sacru. A fost cel mai iubit actor: A avut mare succes la doamne!
StirileBZI
Nu ai voie să înregistrezi cu telefonul! Este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea 2 ani!
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de ani și mânca șapte mese pe zi
substantial.ro
Deficitul bugetar urcă la 4,57% din PIB după primele opt luni din 2024
MediaFlux
Se DAU 500 de LEI la PENSIE! AU ANUNȚAT acum
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Hermès Birkin pierde titlul de cea mai scumpă geantă din lume! Rabanne lansează geanta Nano de aur. Care este povestea acesteia?