Zeci de oameni, recuperaţi din munţi de salvamontişti. Patru victime, evacuate cu elicopterul

Peste 80 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor, în întreaga ţară, în timpul minivacanţei din perioada 15-19 august, patru dintre victimele accidentelor pe munte fiind preluate cu ajutorul elicopterelor SMURD şi mai mult de 50 fiind predate echipajelor de pe ambulanţe, relevă datele statistice ale Salvamont România, publicate luni pe pagina de Facebook a organizaţiei.
Filip Stan
20 aug. 2018, 12:02
Zeci de oameni, recuperaţi din munţi de salvamontişti. Patru victime, evacuate cu elicopterul

Salvamontiştii au fost chemaţi să intervină la 73 de evenimente care au avut loc pe munte, Salvamont apreciind că numărul acestora este foarte mare, chiar şi pentru o lună de vârf a sezonului turistic.

„Numărul evenimentelor este foarte mare, chiar şi pentru această lună de vârf de sezon turistic, fapt ce impune o mare atenţie din partea celor care merg pe munte. O mulţime de specialişti, din diverse structuri, dedicaţi profesiei, lucrează 24/24 ore în slujba dumneavoastră, şi vorbim aici de cei care gestionează apelurile de urgenţă din dispeceratele SNAUU 112, dispeceratele Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, Dispeceratul Naţional Salvamont şi dispeceratele judeţene Salvamont, comandamentul de coordonare din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, apoi cei care intervin direct în teren, salvamontiştii din cele 39 de structuri Salvamont judeţene şi locale, apoi cei care preiau accidentaţii, personalul de pe ambulanţele SMURD şi SAJ şi cel de pe elicopterele SMURD-IGAV, încercând să asigure permanent intervenţii de salvare montană cu promptitudine şi profesionalism”, se arată în postarea Salvamont România.

Salvamont România mai arată că este „singura structură care deţine competenţă legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale”.

Luna august este declarată „Luna responsabilităţii pe munte – Luna Salvamont România”, context în care salvatorii montani îi îndeamnă pe turişti să fie atenţi atunci când urcă pe munte pentru a avea cât mai puţine evenimente neplăcute.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
Playtech.ro
A MURIT unul dintre cei mai mari SPORTIVI ai României! Dumnezeu să-l ierte!!
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Soția lui Kanye West poate face închisoare. Acuzații rușinoase pentru Bianca Censori
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care dentista găsită moartă în propriul cabinet din Brăila voia să-și cumpere un pistol. Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi primit mai multe amenințări cu moartea
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Europarlamentarii sancționează gestul premierului ungar Viktor Orban pentru vizita la Moscova
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'