Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanţa au constatat în flagrant delict, în cinci zile, 53 de infracţiuni de trafic şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc.
Astfel, în perioada 15-19 august, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanţa au organizat o acţiune, pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în zona staţiunii Mamaia şi a oraşului Năvodari.
Potrivit news.ro, poliţiştii au constatat în flagrant delict 53 de infracţiuni de trafic şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept, fiind înaintate mai multe dosare penale către DIICOT Constanţa, ce vizează 44 de persoane.
Totodată, pe perioada desfăşurării acţiunii, au fost descoperite 128 de comprimate ecstasy, 11 grame de substanţă pulverulentă, 58 de grame de cannabis şi 22 de joint-uri cu cannabis.
Printre persoane depistate de oamenii legii s-au aflat şi un tânăr de 20 de ani din judeţul Mehedinţi prins în timp ce ar fi oferit spre vânzare, fără drept, 51 de comprimate ecstasy şi un altul tot de 20 de ani, din Bucureşti, care vindea 29 de comprimate ecstasy, trei grame de canabis şi 0,5 grame de cocaină. Cei doi au fost reţinuţi iniţial pentru 24 de ore, apoi arestaţi preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.