„Nu-mi dau seama care este motivul principal pentru care doamna ministru Carmen Dan se afundă tot mai mult în minciună: lipsa de educaţie juridică sau starea de dependenţă totală faţă de Liviu Dragnea? Toată cascada de minciuni sfidătoare şi de inducere în eroare a presei şi opiniei publice confirmă, de fapt, nu doar premeditarea şi implicarea directă a ministrului de interne, ci şi că am asistat la o amplă operaţiune, la comandă politică, de reprimare a libertăţilor cetăţeneşti”, a scris pe Facebook Raluca Turcan.
Deputatul PNL îi atrage atenţia ministrului Caramen Dan că oferirea de informaţii false Parlamentului este infracţiune şi că, în calitate de ministru, se află într-o zonă de ilegalitate evidentă.
„Consider că avem datoria să lărgim ancheta parlamentară şi ii atrag atenţia doamnei ministru Caramen Dan că oferirea de informaţii false Parlamentului României este infracţiune şi că domnia sa, ca ministru, se află într-o zonă de ilegalitate evidentă. Ministrul de Interne trebuie să prezinte de urgenţă, astăzi, toate informaţiile cerute, care sunt de interes public. Clasificarea unor informaţii pentru a ascunde adevărul, este la rândul ei, infracţiune şi reprezintă o circumstanţă agravantă”, adaugă Turcan.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, secretarul de stat Read Arafat şi reprezentanţii Jandarmeriei au fost audiaţi marţi în Comisia de Apărare din Parlament, unde au prezentat raportul întocmit de minister în legătură cu violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, Carmen Dan vorbind despre prezenţa ei în minister de la ora 12.00 până la ora 03.00.. Ea a susţinut că prezenţa sa în minister a fost doar pentru a-şi asuma responsabilitatea, dar şi că ar fi fost obligatoriu să existe informaţii şi indicii din care sa rezulte că „avem de-a face cu un atac la ordinea constituţională, un atac la adresa stabilităţii sociale şi economice”. Dan a mai spus că în urma anchetei interne a Jandarmeriei Române au fost descoperite şase cazuri în care 10 jandarmi ar putea fi autori ai unor fapte de natură penală. De asemenea, ministrul a susţinut că nu a discutat cu prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru în ziua de 10 august şi că a aflat despre ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor pentru restabilirea ordinii publice după ce acesta a fost semnat. Ministrul Afacerilor Interne a vorbit şi despre femeia jandarm lovită cu pumnii de unii protestatari violenţi, întrebându-se dacă a fost ordin sau o simplă iniţiativă ca acest lucru să se întâmple. În replică, deputatul PMP Robert Turcescu a întrebat dacă oamenii paşnici, care aveau chiar şi mâinile ridicate în faţa jandarmilor, meritau loviţi de aceştia. După un schimb aprins de replici între membrii comisiei, conducerea acesteia a luat decizia ca audierea ministrului să se desfăşoare fără prezenţa presei, pe motiv că s-ar vorbi şi despre informaţii clasificate.
Opoziţia a criticat marţi modul în care s-a desfăşurat audierea ministrului de Interne Carmen Dan şi a reprezentanţilor Jandarmeriei în comisia de apărare din Parlament, unde aceştia au fost chemaţi de PNL să dea explicaţii despre intervenţia forţelor de ordine la mitingul din 10 august, spunând că, deşi au fost puse multe întrebări, ministrul de Interne a răspuns doar la câteva. Deputaţii PNL şi USR spun că au participat la comisie mai mult ca spectatori, pentru că nu le-a fost arătat raportul şi nici măcar nu ştiu care erau informaţiile clasificate. Deputatul PNL Victor Dobre a atras atenţia că de la audiere a lipsit prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, care a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor. „Nefiind decidentul, nu am avut cu cine clarifica motivele intervenţiei”, a spus Victor Dobre, precizând că imediat ce se va relua activitatea parlamentară, va solicita audierea în comisia de apărare a prefectului.