Toader Timofte şi soţia lui lucrează de 8 ani în Spania, pentru a-şi putea întreţine cei trei copii. Se întorceau acasă, împreună cu un nepot şi fiul de 16 ani, pentru nunta fiicei mai mari.
„Când a explodat cauciucul m-am prins de scaun cu amândouă mâinile. Noi am zburat de pe astea trei benzi pe celelate trei, am sărit peste balustrada de beton şi ne-am răsturnat. Mergea cu 140, s-a oprit ceasul la 140„, povesteşte Toader Timofte.
Doar norocul a făcut ca ei să stea pe locurile din spate şi să scape cu răni mai uşoare. Nu vor uita niciodată coşmarul prin care le-a fost dat să treacă. Povestesc cu groază despre oameni în suferinţă care le cereau ajutorul şi despre neputinţa de a-i ajuta.
„Praful care era în autobuz… Am crezut că ardem înăuntru. Se vedeau oasele la oameni. Ce să fac altceva, cu ce să-i ajut? Mâna nu puteam să pun că era numai carne zdrobită”, spune Timofte.
Soţia lui Toader a fost rănită mai grav şi a fost internată. „La ureche… E tăiată şi m-au cusut. Am închis ochii şi am zis Dumnezeu cu noi”, a relatat Febronia Timofte.
Deşi au trecut prin cea mai cumplită experienţă din viaţa lor, soţii Timofte spun că se vor întoarce în Spania, pentru că vor să-şi ajute copiii şi să le ofere un viitor mai bun.
Un bebeluş a murit şi 40 de persoane sunt rănite, după ce un autocar care transporta români s-a răsturnat pe o autostradă, în sud-estul Franţei. Nouă elicopetere, 30 de ambulanţe şi 120 de pompieri au fost trimişi la locul accidentului pentru preluarea răniţilor. Pasagerii răniţi au fost transportaţi la mai multe spitale din Franţa.
Potrivit autorităţilor, autocarul care îi transporta pe români aparţine unei firme din Bistriţa, care îl închiriase unei alte agenţii de turism din Suceava. Premierul Victor Ponta a anunţat că în afara anchetei din Franţa, autorităţile române vor analiza împrejurările şi condiţiile tehnice care au dus la producerea accidentului. Cabinetul preşedintelui Franţei, François Hollande, a transmis un scurt mesaj de solidaritate cu victimele şi de sprijin pentru familiile acestora.
Ancheta presupune verificarea modalităţii în care au fost realizate reviziile tehnice ale acestui vehicul, deoarece potrivit legii, un astfel de vehicul trebuie supus unei revizii tehnice cel puţin o dată la 6 luni. De asemenea, trebuie verificat timpul în care au fost înlocuite anvelopele. Mai mult, vor fi controlate şi actele în baza cărora a fost închiriat acest autocar de la firma din Bistriţa, la cea din Suceava.