Opoziţia, critici după audierea ministrului de Interne. Carmen Dan nu a răspuns la întrebări ce sunt pe buzele tuturor

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a declarat marţi că, în urma audierii în Comisia de apărare din Camera Deputaţilor a ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, el şi colegii săi din opoziţie au putut afla, în ciuda ''atitudinii agresive'' a parlamentarilor PSD, că, ''în mod informal, de facto, aceasta a coordonat operaţiunile'' privind intervenţia autorităţilor statului asupra participanţilor la mitingul din 10 august.
Romania TV
21 aug. 2018, 14:52
Opoziţia, critici după audierea ministrului de Interne. Carmen Dan nu a răspuns la întrebări ce sunt pe buzele tuturor

„Atitudinea celor din PSD a fost extrem de agresivă, s-a limitat numărul de întrebări, am fost cenzuraţi pe ceea ce putem să întrebăm sau pe ceea ce nu putem să întrebăm şi aşa mai departe. În ciuda acestei atmosfere care mi se pare total străină de ceea ce ar trebui să se întâmple prin intermediul controlului parlamentar, am reuşit să începem să desluşim anumite lucruri. Şi cel mai important mi se pare faptul că doamna Dan, deşi a ocolit formal să activeze procedura legală care era absolut întemeiată într-o astfel de situaţie, şi anume să activeze acel Centru Naţional de Coordonare a Acţiunilor pentru situaţii de ordine publică, (…) pentru a scăpa de orice tip de răspundere, în mod informal, de facto, ea a fost acolo şi a coordonat operaţiunile. Doamna Dan a negat până şi faptul că a fost informată de prefectul Capitalei că s-a dat acel ordin de intervenţie, a acceptat că a aflat ulterior pe circuitul decizional. Cu alte cuvinte, se intervine în forţă, ministrul de Interne nu ştie”, a precizat Ovidiu Raeţchi, vicepreşedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor.

La rândul său, deputatul USR Bogdan Ionel Rodeanu a afirmat că la audieri a văzut ”un ministru care a refuzat să-şi asume în plan politic responsabilităţile vizavi de ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei”, scrie Agerpres.

„Au fost discuţii la un nivel de amatori, faptul că dânsa a spus că sosit la minister pentru că a văzut la televizor ceea ce se întâmplă, că situaţia gravă este dată de lipsa unei arme şi a doi jandarmi loviţi, făcând abstracţie de sutele de persoane care au avut de suferit şi care au apelat la servicii medicale. Discutăm despre o persoană deconectată de la instituţiile pe care le are în subordine şi explicaţiile pe care le-am văzut astăzi şi pe care le-am auzit şi o parte din ele le-aţi auzit şi dumneavoastră au o puternică latură emoţională, mai mult potrivită pentru administraţie publică şi nu pentru sectorul guvernamental. O demisie din partea dumneaei e puţin probabil că se va întâmpla, iar vina probabil că o să arunce în continuare asupra diverselor intruziuni externe sau se vor găsi ţapi ispăşitori prin minister din punctul lor de vedere. Aşteptăm cu nerăbdare să citim acel raport al Jandarmeriei şi să vedem exact o poziţie oficială din partea acestei instituţii şi vom merge în continuare să solicităm demisia doamnei ministru Carmen Dan, pentru că simpla ei prezenţă acolo pune în pericol nu numai ordinea publică, ci şi siguranţa naţională”, a spus Rodeanu.

La rândul său, deputatul PMP Robert Turcescu s-a declarat „uluit” de modul cum au decurs audierile.

„Sincer să fiu sunt uluit să constat că într-o şedinţă a Comisiei de apărare din care presa a fost dată afară pentru că urma, vezi Doamne, să ni se spună cine ştie ce lucruri, m-am gândit că a fost vorba de un amestec al unor forţe străine în actele din Piaţa Victoriei, că se întâmplă lucruri nemaipomenite, deci cei fără certificat ORNISS au fost evacuaţi din sală, în fapt de o oră şi mai bine stăm de vorbă şi ascultăm vorbe, de fapt, din partea reprezentanţilor Jandarmeriei, Poliţiei şi a doamnei Carmen Dan despre ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei pe data de 10 august. (…) Reprezentanţii Jandarmeriei nu au reuşit să răspundă la întrebările repetate pe care le-am adresat în cadrul acestui dialog: de ce a fost nevoie de intervenţia brutală a Jandarmeriei”, a arătat Turcescu.

Deputatul a menţionat că, de la audieri, a putut afla că anumite informaţii vehiculate în timpul manifestaţiei au fost, de fapt, fake news.

„Celebrul apel la 112, despre devastarea Spring Time, a restaurantului din Piaţa Victoriei, în fapt a fost un apel care a conţinut o informaţie falsă. Ducându-se acolo Poliţia, plus Jandarmeria, au constatat că nu se întâmplase nicio devastare a respectivului restaurant, iar reprezentanţii Jandarmeriei justifică intervenţia în forţă prin faptul că s-a creat un val de emoţie legat de devastarea acestui restaurant, plus de faptul că se aflase că unii dintre colegii lor jandarmi fuseseră bătuţi de protestatari. Ceea ce se întâmplă astăzi în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, din punctul meu de vedere, este, iertaţi-mi expresia, o nouă abureală şi o bătaie de joc la adresa opiniei publice care aşteaptă în acest moment lămuriri în legătură cu episodul din 10 august. Doamna Carmen Dan, repet, nu a răspuns la întrebări care sunt pe buzele tuturor”, a mai spus Turcescu.

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Gigi Becali, reacție șoc: “Dacă știam ce se întâmplă, candidam eu și câștigam” Ce spune de Călin Georgescu
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Călin Georgescu, prima reacție: Poporul român a ales să nu mai fie umilit
substantial.ro
Elena Lasconi reacționează după exit-poll-uri: Locul doi în alegerile prezidențiale
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”