Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru înlăturarea efectelor unei furtuni care s-a abătut asupra unei părţi a judeţului.
Astfel, un tei a căzut în Cimitirul evreiesc din municipiul Râmnicu Vâlcea peste un depozit de materiale de construcţii, pompierii intervenind pentru îndepărtarea sa. De asemenea, pasajul de la Hervil a fost inundat în urma unei ploi torenţiale, acolo deplasându-se un echipaj cu o motopompă.
Un alt copac a căzut peste calea ferată în zona Râmnicu Valcea – Bujoreni, traficul feroviar fiind blocat, iar în acel moment un tren se afla oprit pe linie. Pompierii s-au dus în zona respectivă şi au reuşit îndepărtarea copacului, traficul feroviar fiind reluat.
Un alt incident a avut loc în comuna Bujoreni, după ce mai multe crengi au căzut pe un autoturism care ieşea din curte. În maşină se aflau doi adulţi şi doi copii, niciunul dintre pasageri nefiind rănit. Totuşi, unul dintre copii s-a speriat în urma evenimentului şi a suferit un atac de panică.