Avocatul Poporului se implică în scandalul declanşat la Spitalul Universitar. Asistenţii medicali au renunţat la greva foamei

Avocatul Poporului va face o anchetă privind condiţiile de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, semnalate de asistenţii medicali. Miercuri, cei doi asistenţi medicali de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti aflaţi de 17 zile în greva foamei în semn de protest faţă de condiţiile din unitatea medicală au decis să renunţe la protest. De asemenea, vor fi avute în vedere informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora un protestatar rănit la manifestaţia din Piaţa Victoriei, din 10 august, ar fi contactat o bacterie după intervenţia chirurgicală făcută la unitatea medicală.
Filip Stan
22 aug. 2018, 12:56
Avocatul Poporului se implică în scandalul declanşat la Spitalul Universitar. Asistenţii medicali au renunţat la greva foamei

Sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 34 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Avocatul Poporului.

Reprezentanţii instituţiei au mers, marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde au avut o întâlnire cu asistenţii medicali aflaţi în greva foamei, făcând apel la aceştia să renunţe la gestul lor extrem.

„Protestatarii au reiterat motivele pentru care au recurs la greva foamei, respectiv: lipsa materialelor, improprii din punctul de vedere al curăţeniei în saloane atât pentru pacienţi cât şi pentru personal; lipsa personalului mediu medical; neacordarea drepturilor salariale conform legislaţiei în vigoare, sporuri, vouchere de vacanţă (li s-a pus în vedere alegerea fie a voucherelor de vacanţă, fie a sporurilor de periculozitate)”, se arată în comunicat.

Anterior, în urma apariţiei în mass-media a informaţiilor privind protestul cadrelor medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi a două petiţii primite în legătură cu situaţia asistenţilor medicali grevişti ai foamei de la acelaşi spital, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în 9 august, şi a cerut lămuriri conducerii unităţii spitaliceşti. Aceasta a răspuns, printr-o adresă din 20 august, că informaţiile difuzate în spaţiul public sunt tendenţioase, incorecte şi calomnioase.

„În plus, în ultimele zile au apărut în spaţiul public şi informaţii privind faptul că un protestatar rănit la manifestaţia din Piaţa Victoriei, din 10 august 2018, ar fi contactat o bacterie după intervenţia chirurgicală efectuată în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Toate aspectele sus-menţionate vor fi avute în vedere cu prilejul demersurilor ce vor fi efectuate de către Avocatul Poporului”, mai scrie în comunicat.

Mai multe asistente şi infirmiere de la Spitalului Universitar de Urgenţă din Capitală au protestat, începând din 6 august, în curtea unităţii medicale, reclamând că nu au materiale sanitare sau de curăţenie şi că riscul pentru pacienţi de a dezvolta infecţii este mare. În plus, asistenţii spuneau că li s-a impus să aleagă între vouchere de vacanţă şi sporuri, acuzându-l pe managerul Adriana Nica de lipsa investiţiilor, deşi fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii sunt suficient de mari. Ulterior, doi dintre asistenţi au intrat în greva foamei.

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii face verificări la Spitalul Universitar pentru a vedea modul în care au fost folosiţi banii alocaţi, în timp ce directorul economic al instituţiei medicale, Liana Păuleanu, a demisionat din funcţie.

Pe de altă parte, conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) a anunţat, marţi, demararea unei anchete, după ce un bărbat care a fost rănit la protestul din 10 august şi a fost operat în unitatea medicală a fost infectat cu Clostridium Difficile. Medicii afirmă că analizele de laborator trebuie „corelate cu contextul clinic al pacientului şi cu alte constante biologice crescute”, întrucât există şi purtători asimptomatici.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Moneda din 2003 care îţi aduce bani după Paşte. Este românească şi sigur o aveai şi tu în buzunar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte