„La propunerea MEN, a fost adoptată o ordonanţă privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei. Una dintre cele mai importante modificări se referă la introducerea unui nou alineat cu privire la finanţarea de bază pentru învăţământul antepreşcolar. Adică, e vorba despre copiii sub 3 ani care se află în creşe şi grădiniţe. Finanţarea aceasta urmează să fie asigurată începând din anul şcolar 2019 – 2020 de către stat şi nu de către autorităţile locale, aşa cum este în prezent. Finanţarea se va face în baza şi în limitele costului standard per antepreşcolar, după metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Asigurarea finanţării atrage după sine şi aprobarea unui plan de şcolarizare de către Ministerul Educaţiei, în prezent locurile la creşe fiind stabilite de către autorităţile locale. Copiii înscrişi în unităţile de educaţie timpurie preşcolară vor beneficia şi de activităţi educative desfăşurate conform prevederilor curriculumului specific ce va fi aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei. Aceste activităţi vor fi susţinute de cadre didactice, respectiv educator sau educator puericultor”, a explicat Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că, potrivit noilor măsuri aprobate, organizarea unităţilor de educaţie timpurie antepreşcolară, standardele de calitate şi metodologia de organizare se stabilesc prin hotărâri de guvern ce vor fi iniţiate de MEN.
Barbu a precizat că o altă modificare se referă la posibilitatea ca personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control să fie degrevat total de norma didactică.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului s-a referit şi la măsurile legate de învăţământul superior.
„Au fost stabilite etapele obligatorii care trebuie parcurse în procesul de evaluare a studiilor doctorale în vederea acreditării sau menţinerii acreditării. Norma juridică introdusă clarifică faptul că doar o instituţie independentă aşa cum este şi Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii Învăţământului Superior, adică ARACIS, realizează această evaluare a şcolilor doctorale, în mod independent şi asigură astfel respectarea standardelor şi liniilor directoare pentru asigurarea calităţii în spaţiul european al învăţământului superior, fiind pe deplin responsabilă pentru acţiunile pe care le desfăşoară şi rezultatele acestor acţiuni fără influenţa unor terţe părţi”, a spus Barbu.
El a menţionat că printr-o altă modificare se creează cadrul legal pentru dezvoltarea carierei didactice şi stimularea performanţei didactice în universităţi prin stabilirea anuală de către conducerea universităţilor a unui număr de posturi vacante pentru promovare.
„Promovarea, evident, se realizează prin examen pe baza verificării îndeplinirii condiţiilor şi standardelor specifice funcţiilor didactice ierarhice superioare. Condiţiile de ocupare a unui post prin promovare sunt identice cu cele în cazul ocupării unui post prin concurs, respectiv trebuie să îndeplinească standardele minimale”, a explicat Nelu Barbu.