Potrivit Ministerului Educaţiei, printre cele mai importante modificări aduse în învăţământul superior, se află precizarea etapelor obligatorii care trebuie parcurse în procesul de evaluare a studiilor doctorale, în vederea acreditării sau menţinerii acreditării. Totodată, prin norma juridică introdusă, se reglementează faptul că în activitatea de evaluare a şcolilor doctorale agenţia de asigurare a calităţii, din ţară sau străinătate, cooptează şi experţi internaţionali, iar sistemul de criterii şi metodologia de evaluare se stabilesc pe baza propunerilor Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).
Ministerul Educaţiei mai spune că modificările vizează şi regândirea sistemului de avansare în cariera didactică, prin introducerea posibilităţii de promovare pe post, prin examen, conform practicilor internaţionale, cu respectarea aceloraşi criterii de performanţă ca în cazul concursurilor didactice şi armonizarea cadrului legislativ pentru masteratul didactic. În premieră pentru sistemul universitar, planul cadru al masteratului didactic devine unic pe ţară şi se aprobă prin ordin al ministrului.
Toate modificările şi completările care vizează sistemul de învăţământ superior au fost adoptate în urma unui dialog permanent cu Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) şi Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), susţine Ministerul Educaţiei.