Christina Carlin, fost model Playboy, a fost găsită moartă în propriul apartament de polițiștii din Merion Township, Pennsylvania. Descoperirea a fost făcută miercuri noapte, scrie New York Post. Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a investiga, inițial, un posibil jaf, însă realitatea era mult mai sumbră. În urma autopsiei, medicii legiști au clasificat moartea sa drept o crimă cauzată de strangulare.
În martie 2016, Christina Carlin s-a certat cu managerul unui restaurant din Upper West Side, din cauza unei note de plată. S-a făcut o plângere pe numele modelului, care a fost ulterior retrasă. În afara acestui incident, tânăra nu a mai fost implicată în alte situații, făcând moartea ei și mai suspicioasă.