Manualul unic de geografie, scos de Editura Didactică și Pedagogică – editura Ministerului Educației, este plin de greşeli grosolane. Elevii de clasa a VI-a învață din septembrie că Turnu Măgurele este poziționat, pe harta României, acolo unde până acum toți știam că este orașul Drobeta-Turnu Severin.
Printre erorile greu de ratat din noul manual de geografie, care poartă antetul Ministerului Educației și nu are alternativă pe piață: Marea Moartă este pusă pe hartă în loc de Marea Roșie, Insula Tasmania este numită „Vanuatu”, un stat nu există, regiunea industrială Ruhr este greșit scrisă Rhur.
„În prima parte a săptămânii viitoare, va apărea varianta digitală corectată a manualului de Geografie de clasa a VI-a, incluzând şi atenţionări cu privire la varianta din print. Va fi realizată o erată tipărită pentru manualul de Geografie de clasa a VI-a, erată ce va fi trimisă în şcoli până la începutul anului şcolar, astfel încât elevii să primească odată cu manualul şi erata în cauză. La nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale a fost demarată o cercetare amănunţită pentru a vedea în ce etapă a procesului de scriere/evaluare/editare au apărut respectivele erori”, precizează MEN într-un comunicat.
Vezi şi: Ministrul Educaţiei, reacţie în scandalul manualelor redactate greşit: „Greşeala este omenească…”
Potrivit sursei citate, pentru a preîntâmpina reiterarea unor astfel de situaţii, Ministerul Educaţiei Naţionale se va asigura că toţi evaluatorii care au avut erori în activitatea desfăşurată într-o etapă a procesului de evaluare nu vor mai avea dreptul de a participa la selecţia pentru evaluări viitoare.
În plus, contractul de colaborare semnat cu evaluatorii de manuale prevede că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contract atrage răspunderea părţii în culpă.
„Activitatea redactorului din cadrul Editurii Didactice şi Pedagogice care a lucrat la manualul de Geografie de clasa a VI-a va fi supusă analizei Comisiei de disciplină. Ministerul Educaţiei Naţionale îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă, acolo unde este posibil, autorii/redactorii/evaluatorii manualelor (în funcţie de etapa în care s-au produs erorile), pentru daunele aduse”, menţionează ministerul.
MEN arată că, spre deosebire de anii anteriori, când nu avea drept de erată asupra manualelor pe care le achiziţiona, acum are acest drept şi poate opera remedierile necesare.
Potrivit Editurii Didactice şi Pedagogice, în acest an, există deja tipărite 1.600.000 de exemplare pentru clasa a VI-a, din care 148.000 sunt manuale de Geografie.