„Nu am votat nici legea bugetului de stat. Cu siguranţă actuala rectificare bugetară este o mare minciună. (…) Cu siguranţă că nu vom vota”, a spus Orban, referindu-se la rectificarea bugetară.
Potrivit acestuia, rectificarea bugetară „nu rezolvă niciuna dintre marile probleme ale bugetului”.
„Nu ai cum să prevezi cheltuieli mai mari în condiţiile în care tu ai încasat sub planul pe care ţi l-ai făcut în materie de venituri ale bugetului de stat. Această rectificare este o rectificare mincinoasă, care nu rezolvă niciuna dintre marile probleme ale bugetului”, a mai precizat Orban.
În opinia preşedintelui PNL, „cea mai importantă problemă este aceea de a reda autorităţilor locale banii care au fost furaţi prin transferul contribuţiilor şi prin legea bugetului de stat”. ”Guvernul s-a angajat că în fiecare localitate bugetul nu va fi mai mic decât bugetul din 2017, bugetul pe 2018. Conform calculelor noastre, este necesară o sumă de 5 miliarde, adică exact suma pe care au pierdut-o autorităţile locale la nivel naţional ca urmare legii bugetului de stat şi ca urmare a OUG 79 privind transferul contribuţiilor şi reducerea impozitului pe venit”, a adăugat el.
PNL solicită Guvernului să îşi respecte programul de guvernare şi să asigure transferul integral al impozitului pe venit ca sursă de venit pentru autorităţile locale, afirmă Orban.
„Într-un procent de 62 – 64% direct pentru localităţi, 18 – 20% pentru consiliile judeţene, restul prin împărţirea pe formulă pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare a autorităţilor locale. În cazul în care nu vor face acest lucru, foarte multe primării vor rămâne şi fără bani de salarii, vor rămâne fără cofinanţările necesare pentru proiecte europene şi e posibil să pierdem foarte multe fonduri europene ca urmare a faptului că autorităţile locale nu o să mai aibă banii necesari pentru cofinanţări şi foarte multe proiecte de investiţii care pot să îmbunătăţească viaţa locuitorilor din aceste localităţi vor fi sistate ca urmare a jefuirii literalmente de către Guvern a bugetului autorităţilor locale”, a mai declarat preşedintele PNL.
Ludovic Orban a fost prezent la Sibiu, la o şedinţă a Biroului Executiv, la care a fost prezent vineri şi preşedintele Klaus Iohannis.