Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, citaţi de news.ro, pompierii Gărzii Stoeneşti, cu o autospecială complexă de stingere şi descarcerare, un echipaj SMURD Caracal şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Olt, au fost solicitaţi, marţi dimineaţă, să intervină în comuna Stoeneşti, la ieşirea spre municipiul Caracal, pe DN 6 – E 70, la un accident rutier.
În eveniment a fost implicat un microbuz în care se aflau şase persoane.
În momentul sosirii echipajelor la faţa locului, microbuzul se afla în afara părţii carosabile, răsturnat pe o parte, iar o femeie era încarcerată. Celelalte persoane au fost găsite în afara microbuzului de echipele de intervenţie.
Pompierii militari au îndepărtat elemente de caroserie pentru extragerea victimei, ulterior, femeia, în vârstă de 41 ani, din localitatea Alexandria, fiind preluată de echipajele medicale în stop cardio-respirator. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare, dar fără rezultat.
Patru bărbaţi şi o femeie, conştienţi, au fost asistaţi medical la faţa locului, iar dintre aceştia, un bărbat şi o femeie, care suferiseră diverse traumatisme au fost transport,aţi la CPU Caracal. Celelalte trei persoane au refuzat transportul la spital.