Comisia Europeană, după anunţul ministrului Toader: România are nevoie de o justiţie independentă, care să poată combate corupţia

Prevenirea corupţiei trebuie să fie o prioritate politică pentru România, care are nevoie de un sistem judiciar independent şi capabil să lupte eficient împotriva acestui fenomen, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand. Declaraţia purtătorului de cuvânt este o reacţie la anunţul ministrului justiţiei, Tudorel Toader, privind iniţierea procedurii de evaluare a activităţii procurorului general, Augustin Lazăr.
Romania TV
28 aug. 2018, 13:32
Comisia Europeană, după anunţul ministrului Toader: România are nevoie de o justiţie independentă, care să poată combate corupţia

„La fel ca alţi parteneri internaţionali şi state membre, noi am subliniat în mod repetat că independenţa sistemului judiciar din România şi capacitatea acestuia de a lupta eficient împotriva corupţiei sunt de o importanţă primordială şi urmărim îndeaproape evoluţiile”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene la siolicitarea Agerpres.

‘În ultimul raport MCV, Comisia a evidenţiat că prevenirea corupţiei trebuie să fie o prioritate politică, în special prin aplicarea măsurilor necesare în vederea susţinerii depline a implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie la nivel central şi local, asigurarea stabilităţii cadrului legal relevant, precum şi prin menţinerea bilanţului pozitiv al Parchetului General’, a adăugat el.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat sâmbătă că declanşează procedura de evaluare a activităţii manageriale a procurorului general, Augustin Lazăr, în contextul protocoalelor încheiate cu SRI.

El a precizat că rezultatele evaluării, însoţite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile.

„Declanşez procedura legală pentru evaluarea activităţii manageriale desfăşurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! (…) În urmă cu câteva săptămâni afirmam faptul că vine vremea când fiecare trebuie evaluat. În urmă cu câteva luni apreciam disponibilitatea procurorului general al PÎCCJ pentru desecretizarea Protocolului din 2009. Zilele acestea aflăm că în realitate a fost ‘desecretizat’ un protocol ‘abrogat’ încă din 2016. Aceasta deoarece, potrivit art. 27 al Protocolului din decembrie 2016, ‘La data intrării în vigoare a prezentului Protocol se abrogă Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale nr…..din 04.02.2009’. Folosirea sintagmei ‘se abrogă’ arată şi faptul că semnatarii respectivelor protocoale au înţeles să le confere acestora valenţe normative. Rezultatele evaluării, însoţite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile”, a scris Toader, sâmbătă, pe Facebook.

Citeşte şi: Tudorel Toader îi răspunde lui Augustin Lazăr printr-o declaraţie de presă astăzi la ora 18.00

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Playtech.ro
Cum vor circula tramvaiele și autobuzele în Noaptea de Revelion. Program STB de 31 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Începe de mâine. Iadul alb pune stăpânire pe România
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A făcut chiar el anunțul tulburător: Va muri sigur, în curând!
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Viktor Orbán promovează parteneriate globale cu lideri controversați
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători