Siegfried Mureşan solicită suplimentarea bugetului UE cu 110 milioane euro pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de pestă

Eurodeputatul Siegfried Mureşan a depus, joi, două amendamente la Proiectul de buget al Uniunii Europene (UE) pentru anul 2019 prin care solicită alocarea unei sume de 110 milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor din statele membre ale Uniunii Europene (UE) afectaţi de pesta porcină africană, inclusiv a fermierilor din România, se arată într-un comunicat de presă al europarlamentarului.
Romania TV
30 aug. 2018, 09:34
Siegfried Mureşan solicită suplimentarea bugetului UE cu 110 milioane euro pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de pestă

Potrivit sursei citate, primul amendament prevede alocarea a 100 de milioane de euro către Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru măsurile specifice destinate fermierilor afectaţi de pesta porcină africană.

În cel de-al doilea amendament, deputatul european solicită creşterea cu 10 milioane de euro, de la 50 de milioane de euro, la 60 de milioane de euro, a alocărilor pentru Fondul privind măsuri de urgenţă legate de sănătatea animalelor şi a plantelor din cadrul Programului pentru Produse şi Hrana Animalelor gestionat de Comisia Europeană.

„Numărul focarelor de pestă porcină africană din România creşte de la o zi la alta. Avem deja 10 judeţe din România în care s-au identificat focare şi alte 7 judeţe cu risc crescut de contaminare. Epidemia a cauzat până acum pagube de zeci de milioane de euro pentru fermierii români, iar această sumă continuă să crească. De aceea, am cerut astăzi, prin două amendamente, alocarea a 110 milioane de euro din Bugetul Uniunii Europene de anul viitor pentru măsuri privind sprijinirea fermierilor europeni afectaţi de pesta porcină, inclusiv fermierii din România’, a declarat eurodeputatul român, după depunerea amendamentelor.

În viziunea lui Mureşan, condiţia principală pentru ca aceşti bani să fie alocaţi şi să ajungă la fermierii români afectaţi este că Guvernul României şi autorităţile române să stopeze răspândirea pestei porcine africane, „lucru pe care autorităţile române nu l-au făcut la timp”. „Mai mult, autorităţile române nu au luat nici măcar măsurile recomandate de Comisia Europeană pentru prevenirea apariţiei pestei porcine. Dovada acestui fapt este raportul de audit al Comisiei publicat în septembrie 2017. De aceea, cer Guvernului şi autorităţilor române abilitate să aplice de urgenţă măsurile necesare pentru stoparea răspândirii focarelor tocmai pentru că fermierii români să poată beneficia anul viitor de fondurile europene pe care le-am solicitat. Guvernul nu trebuie să fie un obstacol în accesarea acestor fonduri de către fermieri’, a adăugat Mureşan,

Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru anul 2019 urmează a fi adoptat de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene până la finalul lunii noiembrie 2018.

Conform datelor prezentate, miercuri, de către preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, valoarea despăgubirilor plătite celor afectaţi de pesta porcină africană se ridică, în prezent, la 222.060 de lei, până la această dată fiind finalizate dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru un număr de 1.890 de exploataţii.

De asemenea, în acest moment sunt în evoluţie 781 de focare de pesta porcină africană, active în 10 judeţe, fiind afectate 165 de localităţi. Dintre aceste focare, 11 sunt în exploataţii industriale, unul este într-un abator, iar un alt focar se află într-o exploataţie de tip A. În plus, sunt confirmate 40 de cazuri la mistreţ. Numărul porcilor ucişi se ridică la 123.411.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul din România care ascunde un secret întunecat. Aici, mai mulți oameni au fost aruncați de pe stânci
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu buletin. Este regulă pentru cei care au carte de identitate
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ de la șeful Casei de Pensii! Trebuie să afle toți pensionarii
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Zodiile care vor avea bani, vacanțe și noroc în dragoste. Le merge mai bine ca oricând
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
A încercat la Ramona Gabor! Pescobar a aruncat lanseta, dar şi-a luat-o peste bot 😂 Imaginile sunt fabuloase
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Statul taie banii. N-ai dreptul să refuzi inspecția. Nu mai primești niciun leu un an întreg
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Ucrainenii capturează 2.000 de prizonieri ruși în regiunea Kursk
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...