„Numele l-am ales, o cheamă Alexandrov Eva Maria. Maria a fost ușor de decis, îi promisesem Sfintei Fecioare că îi va purta numele, dacă îmi salvează măcar un copil și dacă va fi fetiță. În ciuda tuturor prezicerilor, cum că va fi băiat, atunci am știut că va fi față. În plus, e și numele mamei mele, care este în culmea fericirii că va deveni bunică, în sfârșit. Deja îi cumpără rochițe și pantofiori.
Eva a venit ulterior, ca o revelație. Se și potrivește cu cel de familie, pentru că va purta numele tatălui ei. Eva Maria are o rezonanță biblică puternică, ceea ce cred din nou că nu este întâmplător.”, a declarat Elena Udream potrivit Viva.ro.
Pe parcursul sarcinii, Elena Udrea a întâmpinat şi o serie de probleme medicale. Iniţial, fostul potician a anunţat că este însărcinată cu gemeni. Din nefericire, pe unul dintre bebeluşi l-a pierdut. Ea spune că nu a ştiut până acum ce înseamnă o sarcină, fiind pentru prima dată când trece prin asemenea clipe.
„A fost mai dificil pentru că sunt la prima experiență maternală, nu știam aproape nimic despre ce înseamnă o sarcină și, mă aflăm și singură într-o țară total necunoscută mie. În plus, s-a întâmplat într-o sâmbătă, eu mă aflăm la distanță de două ore de mers cu mașina, de spital, medicii erau acasă, au fost chemați special și a mai durat câteva ore până au putut interveni. Dar am avut atâta încredere că voi face acest copil, că totul e bine până la final, că Dumnezeu știe de ce trebuie să fie acum doar unul, încât am depășit momentul pierderii celuilalt cu convingerea că așa a fost să fie.”, a mai spus Elena Udrea.