Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a fost abordată la o terasă din Bucureşti de un cetăţean care i-a cerut să iasă public şi să spună că ministrul de Interne, Carmen Dan, şi liderul PSD, Liviu Dragnea, mint cu privire la intervenţia Jandarmeriei la protestul din 10 august. În replică, prefectul a afirmat că ea a spus acest lucru şi i-a cerut cetăţeanului să meargă şi să le întrebe pe persoanele vinovate, deoarece ea este nevinovată.
„Nu aș vrea să vorbesc despre aceste lucruri. A dat explicații și a prezentat un raport și doamna ministrul Carmen Dan. Nu vreau să acuz sau să absolv pe cineva de o vină, dar e important ca atunci când se fac acuzații să se bazeze pe probe concrete”, a declarat Viorica Dăncilă, potrivit stiripesurse.ro.
Întrebată cum comenteaza declarațiile Speranței Cliseru, Dăncilă a răspuns: „Aceste lucruri se vor discuta la Guvern. Nu am avut încă o discuție cu prefectul”.