Românul în cauză este Cristian Cătălin Ungureanu, care s-a născut în 1972 şi trăieşte la Ploieşti, conform deciziei publicate pe site-ul CEDO.
În septembrie 2012, soţia lui Ungureanu a intentat divorţ şi a cerut custodia fiului lor, născut în 2006. Ea şi copilul s-au mutat după o lună din locuinţa familială.
În noiembrie 2012, Ungureanu a cerut în instanţă custodia copilului sau dreptul de a-şi vizita fiul în timpul procesului de divorţ.
Instanţa i-a refuzat custodia şi a decis că legea nu permite stabilirea dreptului de a-şi vizita copilul în timpul procesului de divorţ. Decizia definitivă a intervenit în mai 2013.
Divorţul s-a încheiat în noiembrie 2016. Instanţa a hotărât că băiatul trebuie să locuiască cu mama lui şi i-a oferit lui Ungureanu un calendar privind dreptul de a-şi vizita fiul.
În februarie 2018, băiatul s-a mutat permanent la tatăl său la cererea sa, cu acordul ambilor părinţi, după ce mama sa a decis să se mute în alt oraş.
CEDO a hotărât că a fost încălcat dreptul la viaţă familială al bărbatului şi a decis în cazul lui despăgubiri de 8.000 de euro.