„Cu domnul Juncker nu am vorbit încă. După cum ştiţi, ieri am avut o vizită în Spania, unde m-am întâlnit cu omologul meu spaniol, dar şi cu regele Spaniei. (…) Voi discuta cu domnul preşedinte Juncker, nu în ideea de scuza pe cineva, ci de a ruga ca să lăsăm rezultatele anchetei să fie cele care ne fac să credem într-o direcţie sau cealaltă”, a declarat Viorica Dăncilă, potrivit News.ro.
Ea a spus că are toată deschiderea să meargă în Parlamentul European, la dezbateri privind situaţia din România, dacă va fi chemată.
„Categoric, am toată deschiderea să merg şi în Parlamentul European, şi în Parlamentul României, acolo unde voi fi chemată, dar cred că nu este benefic, nici din partea Guvernului, nici din partea liderilor politici să ne dăm cu părerea, ci să lăsăm rezultelele anchetei care să stabilească adevărul”, a mai spus Dăncilă.
O dezbatere despre statul de drept din România, după violenţele de la protestul din 10 august, ar urma să aibă loc în plenul Parlamentului European. Detaliile dezbaterii urmează a fi stabilite la următoarea conferinţă a preşedinţilor de grupuri parlamentare, în 13 septembrie, potrivit europarlamentarului Siegfried Mureşan. El a precizat că aceasta este doar una din dezbaterile care vor avea loc despre România în perioada următoare. Astfel, în Comisia pentru Libertăţi Civile a Parlamentul European (LIBE) va avea loc în perioada următoare o dezbatere cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre situaţia din România.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, sâmbătă, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) de la Neptun, că le-a transmis colegilor săi un mesaj al comisarului european Corina Creţu, care i-a spus că preşedintele CE Jean-Claude Juncker şi comisarii europeni şi sunt îngrijoraţi pentru situaţia din România şi pentru ceea ce s-a întâmplat în 10 august.
Ulterior, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că premierul Viorica Dăncilă îl va suna luni pe preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker pentru a discuta despre îngrijorările privind situaţia din România.