O femeie din Vaslui care a murit pe stadă a fost ridicată de criminalişti la aproape o zi de la deces

O femeie din Vaslui care a murit pe uliță a fost luată la aproape o zi de la deces. În tot acest timp, cadavrul femeii a zăcut într-un șanț, în fața casei, și s-a degradat din cauza căldurii. Medicii de pe ambulanță au constatat decesul, criminaliștii au făcut cercetările, numai mașina IML nu a apărut ca să ridice trupul neînsuflețit al femeii. Legiștii au venit de abia târziu în noapte, pentru că singura mașină din Vaslui de defectase în timp ce transporta un alt decedat!
Iulian Tudor
08 sept. 2018, 12:53
O femeie din Vaslui care a murit pe stadă a fost ridicată de criminalişti la aproape o zi de la deces

Femeia din Vaslui, în vârstă de 63 de ani, a murit joi la prânz, în apropierea casei din localitatea Peicani, comuna Gãgesti. Femeia a căzut din picioare în fața curții, cel mai probabil din cauza unor afecțiuni medicale, iar echipajul de urgență nu a putut decât să constate decesul. La fața locului au ajuns poliția și criminaliștii, care au ridicat probe și au efectuat ancheta. La ora 15.51 oamenii legii au solicitat mașina IML să vină să ridice cadavrul, pentru a fi transportat în vederea efectuării necropsiei la Spitalul din Vaslui, relatează vremeanoua.ro.

„Am înțeles că Medicina Legală din Vaslui are doar o singură mașină și aia a fost implicată într-un incident la Vinderei, când transporta un alt decedat, lovit de tren, așa că i s-a spart radiatorul și nu poate veni. Femeia a stat în soare toată ziua, s-a umflat, miroase, a fost lăsată pe marginea șanțului! Spre seară au dus-o rudele în curtea casei, ca să nu mai stea în șanț, că lumea era nemulțumită, parcă trăim în Evul Mediu”, a declarat un localnic pentru sursa citată.

La orele 22, oamenii aveau încă mortul în curte. Târziu, în noapte, a ajuns o altă mașină a Medicinei Legale. Prefectul de Vaslui, Eduard Popică, a cerut explicații și a convocat o ședință.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Proiectul odios al lui Ceaușescu, în care au murit peste 400 de români, din nou funcțional
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi locuri pe care nu ai voie să parchezi. Amenzi de până la 1.500 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte