Scrisoare de susţinere pentru Gabriela Firea semnată de academicieni, artişti, sportivi. Reacţia primarului Capitalei

Primarul Capitalei Gabriela Firea face publică pe Facebook o scrisoare de susţinere a sa semnată de academicieni şi artişti, care elogiază activitatea sa de edil şi climatul de linişte şi echilibru pe care l-a instaurat, documentul făcând referire la "contextul actual, în care se produc îngrijorătoare derapaje de la etica şi moralitatea publică, derapaje care pot produce grave distorsiuni în aprecierea obiectivă a valorii reale a activităţii desfăşurate" de aceasta, iar concluzi este că "ceea ce s-a realizat trebuie apărat, iar judecata obiectivă nu trebuie înlocuită cu judecata preferenţială". În replică, Firea le mulţumeşte, spunând că gestul lor îi întăreşte convingerea că românii nu pot fi păcăliţi la nesfârşit prin manipulare.
Iulian Tudor
09 sept. 2018, 09:54
Scrisoare de susţinere pentru Gabriela Firea semnată de academicieni, artişti, sportivi. Reacţia primarului Capitalei

„Le mulţumesc din suflet personalităţilor care au transmis un mesaj de susţinere pentru activitatea mea. În aceste zile în care se spune că mă bat singură pentru etică, principii, onestitate în politică şi administraţie, gestul acestor personalităţi îmi întăreşte convingerea că românii nu pot fi păcăliţi la nesfârşit prin manipulare”, scrie Firea, după care face public conţinutul scrisorii şi lista semnatarilor.

„La doi ani de la preluarea mandatului de Primar General al Municipiului Bucureşti de către doamna Gabriela Firea, în contextul actual, în care se produc îngrijorătoare derapaje de la etica şi moralitatea publică, derapaje care pot produce grave distorsiuni în aprecierea obiectivă a valorii reale a activităţii desfăşurate, considerăm de datoria noastră să menţionăm faptul că suntem o echipă şi împreună am pus bazele multor proiecte importante pentru bucureşteni. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că am avut lângă noi un om care apreciază la adevarata valoare munca noastră. Doamna Gabriela Firea a avut încă din primele zile de mandat o viziune clară în ceea ce priveşte viaţa culturală şi sportivă a Capitalei. Bilanţul de la jumătatea mandatului este extrem de pozitiv şi rezultatele obţinute sunt peste aşteptări, datorită atenţiei speciale cu care au fost create condiţiile necesare actului artistic. Instituţiile de artă şi cultură din Bucureşti au beneficiat, în aceşti doi ani, de bugete generoase în contextul proiectelor propuse şi a investiţiilor programate”, scriu semnatarii scrisorii, care este postată pe contul de Facebook al Primarului General.

În scrisoare se afirmă că „s-au finalizat lucrările de consolidare a teatrelor: Evreiesc de Stat şi Ion Creangă şi că au fost demarate procedurile pentru consolidarea clădirilor care adăpostesc teatrele: Mic şi Nottara”, schemele de personal au revenit la dimensiunea normală, peste 150 de actori tineri au fost angajaţi în teatrele bucureştene, iar „la iniţiativa doamnei primar general au fost înfiiţate instituţii noi de cultură, spre exemplu: Teatrul Dramaturgilor Români, Centrul Cultural – Lumina, Centrul Cultural – Dinu Lipatti”.

De asemenea, după trei ani de depozitare în condiţii improprii, în martie 2017, obiectele şi cărţile de patrimoniu ale Muzeului Naţional al Literaturii Române au fost prezentate publicului bucureştean într-o formulă modernă şi interactivă, mai spun semnatarii scrisorii, care remarcă şi „o schimbare majoră în relaţiile dintre managerii instituţiilor de cultură şi artă”.

„Proiectele pentru Centenar au fost discutate şi elaborate împreună, am proiectat pentru anul viitor un Festival al teatrelor bucureştene şi o revistă de specialitate, am avut întâlniri lunare în care am dezbătut problemele comune şi am căutat modalităţi optime de rezolvare. S-au propus modificări legislative şi, pentru prima oară, demersurile noastre au fost ascultate şi sprijinite. A fost creat cadrul optim pentru realizarea unor viitoare coproducţii şi parteneriate. Exemplu: Teatrul de Comedie şi Muzeul Literaturii , Teatrul Mic şi Teatrul Odeon”, mai scriu susţinătorii lui Fire, penttru care, totuşi, „cea mai importantă realizare pe care doamna Primar General a determinat-o, a fost instaurarea unui climat de linişte şi echilibru, în care să nu existe vreo grijă pentru subvenţia necesară sau vreo intervenţie care să cenzureze în vreun fel produsul cultural-artistic”.

„Aceste valori obţinute cer continuitate! Sunt prevăzute, în următorii doi ani, proiecte importante cultural-artistice. Ele trebuie continuate şi finalizate. Orice pertubare a unui drum solid, care se îndreaptă către o direcţie justă, este o mare eroare. Ceea ce s-a realizat trebuie apărat, iar judecata obiectivă nu trebuie înlocuită cu judecata preferenţială. Perfomanţele doamnei Primar General, Gabriela Firea, după doar doi ani de mandat, trebuie respectate, apărate şi continuate”, este concluzia scrisorii.

Drept semnatarti sunt indicaţi Silviu Anghelescu, profesor universitar, Alexandru Arşinel, director Teatrul de revistă Constantin Tănase, Alice Barb, director Centrul Cultural, Dinu Lupatti, Marius Bodochi, Gelu Colceag, director Teatrul Mic, George Costin, director Centrul Cultural Lumina, Ioan Cristescu, director Muzeul Naţional al Literaturii Române, Monica Davidescu, Mircia Dumitrescu, membru al Academiei Române, Victor Ioan Frunză, regizor, Felicia Filip, director Opera Comica pentru copii, Adrian Gazdaru, director Teatrul Excelsior, Horia Gârbea, director Teatrul Dramaturgilor Români, Lucian Ghimişi, director ARCUB, Sanda Ladoşi, director adj, Circul Metropolitan Bucureşti, Elisabeta Lipă, preşedinte Federaţia Română de Canotaj, Adrian Majuru, director Muzeul Municipiului Bucureşti, George Mihaiţă, director Teatrul de Comedie, Vasile Muraru, director artistic al Teatrului de Revistă, Constantin Tănase, Ilie Năstase, Beatrice Rancea, regizor, Eugen Simion, membru al Academiei Române, Chris Simion, Maya Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române, Bogdan Stanoevici, director Circul Metropolitan Bucureşti, Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, Gabriela Szabo, director general al Clubului Sportiv al Municipiului Bucureşti, Cristian Şofron, director Teatrul Odeon, Aurelian Temişan, Răzvan Theodorescu, academician, preşedintele Comisiei pentru realizarea Centenarului în Municipiul Bucureşti, Lucia Verona, dramaturg.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, critică alianța cu PSD după rezultate modeste la alegerile prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”