„Pentru profesori sunt schimbari financiare semnificative față de 11 septembrie anul trecut când începea anteriorul an școlar, salariile au crescut în medie cu 25% și vor urma și alte creșteri salariale, pentru ca la 1 decembrie va aparea și un spor de suprasolicitare, pentru cadrele didactice de predare, de 10%”, a spus Valentin Popa, la Miercurea Ciuc.
De asemenea, el a adaugat ca la 1 ianuarie 2019 va intra in vigoare regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiții vătămătoare.
„În anul 2019 se va acorda și un sfert din ecartul între salariile prezente și cele aferente anului 2022. Practic, în anul 2022, va exista o creștere în medie în sistemul preuniversitar de aproximativ 90% comparativ cu salariile din 2016. E o creștere semnificativă și e un pas important către valorizarea resursei umane.
Sper ca toate aceste lucruri să conducă și la o creștere a calității actului educațional pentru ca, sigur, stimați profesori, e foarte important ca dumneavoastră să faceți la clasă lecții atractive, să țineți elevii în clase și să-i aduceți cu drag la școală”, a mai spus Valentin Popa.
Ministrul Educației le-a transmis profesorilor ca elementul esențial al creșterii calității educaționale este în mâna lor, îndemnându-i să formeze un parteneriat cu părinții și elevii.