Tăriceanu, despre finanţarea externă a protestului din 10 august: Îmi pun întrebări, dar un element concret nu am

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că protestatarii care au participat la acţiunea din 10 august nu aveau revendicări concrete, ba mai mult, ”cei mai mulţi veniseră aşa, ca la un fel de spectacol monden”. Tăriceanu a spus că îşi pune numeroase întrebări cu privire la acţiunea respectivă, dar nu are ”un element concret” pe care să-l ofere în susţinerea ideii că protestata ar fi fost finanţate din exterior.
Romania TV
11 sept. 2018, 11:48
Tăriceanu, despre finanţarea externă a protestului din 10 august: Îmi pun întrebări, dar un element concret nu am

Tăriceanu a fost întrebat, marţi, dacă are informaţii referitoare la finanţarea externă a protestului din 10 august şi a răspuns: ”Cei mai mulţi dintre ei nu aveau o revendicare comună. Ca să nu spun că nu aveau niciun fel de revendicare, ci veniseră aşa, ca la un fel de spectacol monden sau acţiune mondenă”.

Tăriceanu a afirmat că acest aspect l-a făcut să se întrebe ”dacă nu există ceva în spate ce se doreşte”.

” Aceste întrebări mi le pun nu numai eu, ci şi foarte mulţi analişti, dar un element concret pe care să vi-l dau acum nu am”, a mai spus Tăriceanu.

PSD solicită instituţiilor statului să investigheze de urgenţă informaţiile care au apărut în spaţiul public cu privire la finanţarea externă a protestelor de stradă şi premeditarea acţiunilor violente de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei. PSD spune că cetăţenii României au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, iar astfel de lucruri nu pot rămâne neinvestigate.

Citeşte şi: PSD cere instituţiilor statului să investigheze informaţiile cu privire la finanţarea externă a protestelor de stradă

„Cetăţenii României, mai ales participanţii de bună credinţă la aceste manifestaţii, au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor şi intoxicărilor publice, cine a plătit şi cu scop real s-a urmărit provocarea unei reacţii emoţionale împotriva instituţiilor statului român şi a ordinii constituţionale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PSD.
De asemenea, social-democraţii sunt de părere că informaţiile apărute în presă cu privire la mitingul din 10 august „conţin indicii temeinice cu privire la acţiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranţa naţională şi autoritatea statului român”.

PSD mai susţine că astfel de lucruri nu pot rămâne neinvestigate.

„Astfel de chestiuni nu pot rămâne neinvestigate de organele de anchetă. Nu este o dispută de ordin politic, ci un risc major care vizează România. În egală măsură PSD apreciază că se impune realizarea unui cadru legal care să asigure transparenţa totală a surselor de finanţare şi a intereselor celor care iniţiază, întreţin şi amplifică proteste de stradă în România”, consideră social-democraţii.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seară la Antena 3 că instituţiile statului n-au greşit cu nimic când au intervenit în forţă în Piaţa Victoriei în 10 august, având suficiente elemente “ca să vorbim de o tentativă de lovitură de stat”. Dragnea a mai spus că este convins că săptămâna viitoare vor ieşi la iveală dovezile că protestul a fost o tentativă de lovitură de stat şi a fost finanţat din plan extern.

O zi mai târziu, Antena 3, care a citat site-ul Luju.ro, a prezentat o înregistrare audio a unei discuţii în care un membru al echipei #Rezist vorbea despre finanaţarea şi pregătirea protestelor.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Germania în căutare de răspunsuri după atacul cu mașina de la târgul de Crăciun din Magdeburg
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii