Veşti uriaşe pentru sute de mii de şoferi! O nouă TAXĂ ar putea să fie ELIMINATĂ

Taxa de pod de la Fetești ar putea să fie eliminată, conform unui proiect de lege ce a fost înaintate de mai mulți parlamentari Senatului, care consideră că aceasta este discriminatorie. 
Filip Stan
13 sept. 2018, 07:09
Veşti uriaşe pentru sute de mii de şoferi! O nouă TAXĂ ar putea să fie ELIMINATĂ

Conform proiectului realizat de mai mulți parlamentari, taxa de pod de la Fetești ar trebui să fie acoperită de prețul rovignietei. 

„Consider că este momentul ca totuşi noi, dobrogenii, să nu mai plătim această taxă şi să avem impresia că atunci când intrăm în România sau trecem Dunărea, să fim trataţi ca locuitori din altă ţară”, a declarat Aurel Boroianu, deputat PNL, iniţiatorul legii.  

De asemenea, acesta a precizat că o astfel de măsură ar urma să fie benefică pentru toți românii ce tranzitează Autostrada Soarelui. 

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, banii sunt folosiţi în principal pentru întreţinerea podului, dar şi pentru administrarea drumurilor de interes naţional.  Proiectul de lege va fi dezbătut mai întâi la Senat.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Acesta este cel mai puternic animal din lume. Poate ridica mașini și doborî copaci
Capital.ro
Permisul de conducere obligatoriu pentru a conduce un triciclu. E lege în România
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia desfășoară obuziere de pe vremea lui Stalin pe frontul din Ucraina. Moscova rămâne și fără stocurile din epoca sovietică
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Șoșoacă o bate pe Simona Halep. A făcut înconjurul lumii
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
ȘOCANT! Criminalul din Vaslui, care și-a băgat victima în valiză, a mai comis o crima. Audierile au scos la iveală detalii macabre
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Doliu în lumea filmului! Bob Newhart, actorul din „Elf” și „The Big Bang Theory” s-a stins din viață la 94 de ani
Capital.ro
Simona Halep a fost EXCLUSĂ. Ion Țiriac a taxat-o: Uite că nu-l primește
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Joe Biden se simte bine după infectarea cu Covid-19, conform medicului de la Casa Albă
MediaFlux
Se dau 250 de lei de STAT! Vezi dacă te ÎNCADREZI
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'