Manda: SRI spune că a transmis mai multe note legate de manifestaţia din 10 august, inclusiv că protestul ar putea escalada

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a informat Comisia parlamentară de control al activităţii SRI că Serviciul Român de Informaţii a transmis mai multe note Ministerului de Interne şi Jandarmeriei şi înainte şi după evenimentele din 10 august, inclusiv informaţii că exista pericolul ca protestul paşnic "să escaladeze", a declarat preşedintele comisiei parlamentare, senatorul PSD Claudiu Manda, la finalul audierii lui Eduard Hellvig. Discuţiile au vizat opt subiecte, între care şi protocoalele încheiate de SRI, cu accent pe protocoalele semnate cu instituţiile din justiţie, potrivit lui Manda. Eduard Hellvig a spus, la plecare, că speră că a fost coerent şi concis, astfel încât parlamentarii să fi înţeles ce a comunicat.
Iulian Tudor
13 sept. 2018, 18:04
Manda: SRI spune că a transmis mai multe note legate de manifestaţia din 10 august, inclusiv că protestul ar putea escalada

Eduard Hellvig a fost audiat timp de aproximativ opt ore şi jumătate în Comisia parlamentare de control al activităţii SRI, unul dintre subiecte fiind legat de violenţele din 10 august.

Preşedintele comisiei parlamentare, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat, la finalul audierilor, că Hellvig a transmis comisiei că SRI nu are ce să îşi reproşeze, pentru că a colaborat cu instituţiile competente, precum Ministerul de Interne şi Jandarmeria, şi înainte şi după proteste.

„A spus (directorul SRI – n.r.) că au existat note trimise Ministerului de Interne, Jandarmeriei, a identificat beneficiarii acestor note trimise şi înainte şi după evenimentele din 10 august. (…) SRI spune că nu are ce să şi reproşeze, însă concluzia a fost ca în perioada imediat următoare toate informările transmise structurilor beneficiare, inclusiv consilierului preşedintelui, să ne parvină şi nouă, ca să ştim ce au cuprins. Sigur că au fost inclusiv informaţii că exista pericolul ca protestul paşnic va escalada şi va deveni vioelnt, rămâne să vadem ce conţin aceste note”, a declarat Claudiu Manda.

Claudiu Manda, după audierea directorului SRI, Eduard Hellvig: „SRI mai are 337 de protocoale active cu diverse instituţii”

El a mai spus că a discutat cu directorul SRI şi despre informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora protestele de stradă din România ar fi fost finanţate şi s-ar pus la cale „înlăturarea Guvernului prin metode nedemocratice”, iar acest lucru, dacă este adevărat, poate fi o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

„Am vorbit că, în condiţiile în care vorbim de o finanţare străină asupra unei organizaţii care doreşte dărâmarea Guvernului şi înlăturarea prin metode nedemocrate, sigur că poate să fie o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Umrează să ne parvină la nivelul comisiei o informare concretă despre tot ceea ce presupune lucrurile care au apărut în spaţiul public legate de mişcarea #rezist”, a adăugat preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI.

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SR), Eduard Hellvig, a fost audiat joi în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI timp de aproximativ opt ore şi jumătate, el afirmând, la plecare, că speră că a fost coerent şi concis, astfel încât parlamentarii să fi înţeles ce a comunicat. De asemenea, preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat că discuţiile au vizat opt subiecte, între care şi protocoalele încheiate de SRI, cu accent pe protocoalele semnate cu instituţiile din justiţie.

Eduard Hellvig, după ce a fost audiat timp de 8 ore în Comisia SRI: Am comunicat şi despre proteste

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI