Vineri, ultima zi în care Rosal face curăţenie în Sectorul 3. De aproape 20 de ani firma asigura salubritatea în Sector

Vineri este ultima zi în care compania Rosal mai asigură serviciul de salubritate pe raza Sectorului 3 în baza contractului încheiat în anul 1999, a precizat, joi, avocatul companiei, Radu Simţion.
Filip Stan
13 sept. 2018, 18:32
Vineri, ultima zi în care Rosal face curăţenie în Sectorul 3. De aproape 20 de ani firma asigura salubritatea în Sector

De asemenea, într-o postare video pe Facebook, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, anunţă că serviciul va fi preluat şi gestionat de către Direcţia de Salubritate din cadrul Primăriei şi îşi exprimă speranţa că activitatea propriu-zisă va începe în decurs de câteva zile.

Radu Simţion a precizat pentru Agerpres că Rosal a notificat Primăria Sectorului 3 că va presta acest serviciu până pe data de 14 septembrie.

E vorba de respectarea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, emisă în cadrul unui proces vechi de zece ani de zile, care priveşte nu numai compania Rosal, cât şi celelalte companii de salubrizare din Bucureşti (…). Sentinţa aceasta a rămas definitivă şi irevocabilă pe 14 iunie şi acea sentinţă obligă autorităţile publice să execute anumite demersuri pentru a conforma contractele încheiate în 1999 cu prevederile legii concurenţei, mai precis să aprobe regulamente de salubrizare actualizate, caiete de sarcini care să stabilească condiţiile de reglementare a serviciului, să opteze pentru modalitatea de desfăşurare a serviciului, fie printr-o licitaţie, fie printr-o direcţie proprie şi să dispună încetarea contractelor încheiate în 1999 la momentul semnării şi intrării în vigoare a noilor contracte. Interpretând această decizie, punând-o în executare, raportat şi la decizia primarului Sectorului 3 din 14 august, prin intermediul căreia a dat în administrare propriei direcţii serviciul de salubrizare, rezultă din interpretarea prevederilor legale că ultima zi în care am putea asigura serviciul în baza contractului încheiat în 1999 este 14 septembrie„, a precizat el.

Radu Simţion a adăugat că Rosal are disponibilitatea de a asigura serviciul de salubrizare în continuare pe raza sectorului, dar numai în baza unui nou contract. El a menţionat că în ultima perioadă, Rosal a asigurat doar schimbul unu de lucru, conform unei minute semnate pe data de 6 septembrie la Primăria Municipiului Bucureşti între reprezentanţii companiei, ai PMB şi ai Direcţiei de Salubrizare de pe raza Sectorului 3.

Pe de altă parte, primarul Robert Negoiţă a anunţat joi că peste câteva zile Direcţia Generală de Salubritate ar urma să îşi înceapă activitatea.

Avem sesizări din ce în ce mai multe pe partea de curăţenie, salubritate, ridicarea gunoiului. Avem mari probleme – aşa cum am mai spus, nu e prima dată – cu furnizorul de salubritate din Sectorul 3, căruia i-a expirat contractul şi are obligativitatea până preluăm noi serviciul să facă curat. Nu îşi face treaba la nivelul pe care ni-l dorim – nivelul minim de decenţă. Pe cale de consecinţă, în câteva zile, sperăm să intrăm noi, să rezolvăm această problemă. Acest serviciu va fi preluat şi gestionat de către Direcţia de Salubritate din cadrul Primăriei Sector 3. Ne dorim să fie curat. Azi, în oraş, nu este curat„, a arătat edilul într-un mesaj video postat pe Facebook.

El a menţionat că prin preluarea serviciului de către primărie se va asigura o mai bună calitate, la un cost redus.

Pe data de 14 august, Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat două proiecte de hotărâre în baza cărora a fost înfiinţată Direcţia Generală de Salubritate, căreia i-a fost dată în administrare furnizarea/prestarea serviciului de salubrizare pe raza acestei unităţi teritorial-administrative.

Potrivit hotărârilor, Direcţia Generală de Salubritate este un serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local Sector 3. Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Direcţiei Generale de Salubritate Sector 3 va fi asigurată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul local al Sectorului 3, precum şi din alte surse legal constituite.

Organigrama prevede un număr total de 367 de posturi, dintre care 15 de conducere. Directorul general urmează să aibă un salariu de bază de 15.000 de lei, un inspector de specialitate, în funcţie de gradaţia de vechime, va avea salariul cuprins între 4.015 – 7.000 de lei, un maistru – între 4.015 – 5.500 de lei, iar un muncitor calificat – între 2.891 – 4.500 lei.

Activităţile care se dau în administrarea direcţiei sunt: colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale, inclusiv fracţii colectate separat; colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare; măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice; curăţirea şi transportul zăpezii de pe căile publice; colectarea cadavrelor de animale de pe domeniu public.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri