Viktor Orban: Ungaria va lua măsuri juridice împotriva deciziei Parlamentului European

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat vineri că guvernul său va decide luni asupra măsurilor juridice de contestare a raportului adoptat de Parlamentul European împotriva Budapestei din cauza încălcării standardelor democratice, relatează Reuters şi MTI.
Romania TV
14 sept. 2018, 08:17
Viktor Orban: Ungaria va lua măsuri juridice împotriva deciziei Parlamentului European

Parlamentul European a votat miercuri pentru sancţionarea Ungariei din cauza nerespectării regulilor UE privind democraţia, drepturile civile şi combaterea corupţiei. Raportul PE cere Comisiei Europene să reacţioneze prin lansarea aşa-numitei proceduri a Articolului 7 din Tratatul UE, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Ungariei în cadrul UE.

Orban a declarat vineri la postul naţional de radio că se aşteaptă la o „dezbatere juridică serioasă” în legătură cu decizia PE.

Orban, care a fost unul dintre cei mai puternici oponenţi ai imigraţiei spre UE, a spus că zilele actualului Parlament European sunt numărate, date fiind alegerile europene de anul viitor, scrie Agerpres.

Liderul de la Budapesta a mai declarat că procesul disciplinar declanşat prin acest raport aprobat de PE „nu reprezintă niciun pericol” pentru Ungaria

El a criticat-o de asemenea pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, după ce ea a făcut apel joi la statele membre să se asigure că agenţia de apărare a frontierelor, Frontex, are suficiente puteri să poată ajuta la oprirea migraţiei ilegale, în acord cu planurile Comisiei Europene.

„Aşadar planul este ca, în cazul în care nu poate fi forţată să primească migranţi, Ungariei să i se ia drepturile de a-şi proteja graniţele”, a spus Orban.

„Vor să trimită aici mercenari de la Bruxelles şi să ia (acest drept) fiilor Ungariei care protejează graniţele. Să nu ne facem iluzii, îi vor lăsa pe migranţi să intre”, a adăugat el.

„Vor să stigmatizeze Ungaria şi apoi vor să îi slăbească rezistenţa”, a mai afirmat Orban.

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Românii care stau la casă sunt obligați să plătească. Este ORDIN în România
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Traian Băsescu. A lovit sau nu a lovit copilul
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Mașinile sunt interzise. Restricția a intrat în vigoare de miercuri, 14 august, de la ora 20:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...