Merkel se opune ridicării sancţiunilor UE impuse Rusiei

Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că se opune ridicării sancţiunilor UE impuse Rusiei, atât timp cât nu există progrese în procesul de pace din estul Ucrainei.
Iulian Tudor
14 sept. 2018, 16:58
Merkel se opune ridicării sancţiunilor UE impuse Rusiei

„Nu avem în vedere ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei atât timp cât acordurile de la Minsk nu vor fi implementate sau nu au loc progrese reale”, a declarat cancelarul german pentru presă în timpul unei vizite la Vilnius.

Acordurile de pace de la Minsk, semnate în 2015 cu sprijinul Germaniei şi Franţei, au permis reducerea violenţelor şi limitarea zonei de conflict în care au fost deja ucise peste 10.000 de persoane în estul Ucrainei.

Până în prezent, „nu există progrese substanţiale în procesul de la Minsk şi asta nu este o veste bună”, a insistat Merkel.

„Pacea şi integritatea teritorială a Ucrainei rămân un subiect important pentru noi toţi”, a afirmat ea, într-o conferinţă de presă comună cu liderii celor trei ţări baltice, informează Agerpres.

Declaraţiile Angelei Merkel survin după decizia Consiliului UE de a prelungi până la 15 martie 2019 sancţiunile împotriva a peste 150 de personalităţi ruse şi lideri rebeli din estul Ucrainei pentru rolul lor în conflict.

Citeşte şi Rusia se pregăteşte pentru un conflict la scară largă, avertizează NATO

Întrebată despre proiectul gazoductului Nord Stream 2, care face legătura între Rusia şi Germania, ocolind, via Marea Baltică, Polonia şi Ucraina, pe unde trece în prezent gazul rusesc, cancelarul german a dat asigurări că „Ucraina trebuie să rămână o ţară de tranzit” pentru aceste hidrocarburi.

Preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite a descris Nord Stream 2 drept „un proiect geopolitic” care ar putea spori influenţa Rusiei asupra UE, potrivit Agerpres.

Proiectul gazoductului a provocat neînţelegeri în cadrul UE, Polonia şi alte state est-europene temându-se ca acesta să nu fie folosit ca mijloc de presiune politică şi economică de către Moscova.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de cuțit
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
StirileBZI
Românii vor primi ajutoare înainte de Sărbători! Ce decizie a luat Guvernul
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Călin Georgescu, lider în 13 județe la alegerile prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”