Fotbal şi magie neagră. Cariera unui portar din Premier League, ruinată de vrăjile soţiei

Soţia lui Richard Kingson, fost portar la Birmingham, Wigan şi Blackpool, dar şi al naţionalei Ghanei, a recunoscut că a apelat la magie neagră pentru a-i da acestuia viaţa peste cap. Cazul a ajuns în atenţia presei după ce jucătorul a făcut o declaraţie confuză referitoare la un posibil meci aranjat la CM 2006.
Romania TV
11 sept. 2012, 07:44
Fotbal şi magie neagră. Cariera unui portar din Premier League, ruinată de vrăjile soţiei

Ramificaţiile mafiei pariurilor ajung la înălţimi nebănuite, ele infiltrându-se inclusiv la turneele finale ale Cupei Mondiale. Cel puţin aşa susţine Richard Kingson (34 ani), portarul naţionalei Ghanei, care a făcut o declaraţie publică, la un post de televiziune religios, referitoare la un posibil aranjament, pe durata CM 2006.

Înainte ca Ghana să susţină cel de-al doilea meci din grupă, cu Cehia, acesta a fost contactat pentru a nu-şi apăra corect şansele în acest meci, promiţându-i-se în schimb suma de 300.000 de dolari. „Eram confuz şi nu ştiam ce să fac, aşa că mi-am sunat soţia, iar ea mi-a spus: Richard, nu te iubesc pentru bani, aşa că nu te lăsa ispitit, ca să nu-ţi pierzi demnitatea şi onoarea„. Astfel, el a declinat oferta în condiţiile în care prima de victorie oferită de federaţie era de doar 3.000 de dolari.

Povestea a luat o întorsătură bizară când s-a aflat că soţia jucătorului, Adelaide Tawiah, i s-a confesat unui pastor că l-a vrăjit pe Kingson, l-a făcut să fie confuz şi i-a dat viaţa şi cariera peste cap. Dealtfel, chiar ea a apărut la acelaşi post de televiziune şi a recunoscut că a apelat la magie neagră. „I-am stricat viaţa lui Richard încă de când ne-am căsătorit. Mi-am folosit puterile ca să-i perturb cariera. Am lucrat cu spiritul lui, să-l fac să fie neputincios în pat„, a declarat aceasta.

Mass-media speculează faptul că Kingston chiar ar fi posedat, aflându-se sub influenţa soţiei sale, fiindcă randamentul fostul portar al lui Blackpool şi Wigan a scăzut după ce s-a căsătorit, în 2010. După aceste ultime comentarii, Kingston s-a simţit dator să scrie pe Facebook, „Soţia mea nu este o vrăjitoare”, el adăugând că oamenii sunt adesea posedaţi de „spirite false”.

Richard Kingson apără din 1996 poarta naţionalei Ghanei, strângând 90 de meciuri în tricoul echipei reprezentative. El are 34 de ani, dar în prezent nu are niciun angajament cu vreo echipă de club.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Nicușor Dan, număr colosal de urmăritori. Cum a dat lovitura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede