Sadiq Khan, primarul Londrei, cere un nou referendum Brexit

Sadiq Khan, primarul Londrei, cere organizarea unui nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană, adăugând că demersul său este susţinut de ceea ce este cunoscut drept „People’s Vote” (votul poporului, n.r.).
Romania TV
16 sept. 2018, 08:15
Sadiq Khan, primarul Londrei, cere un nou referendum Brexit

Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie 2019, însă având în vedere că planurile prim-ministrului Theresa May privind Brexitul nu au fost încă acceptate, unii legislatori, lideri de sindicate şi din domeniul afacerilor susţin tot mai mai mult că oamenii trebuie să aibă ultimul cuvânt.

May a spus în repretate rânduri că exclude organizarea unui noi referendum, după cel care a avut loc în 2016. Ea a precizat că membrii Parlamentului trebuie să voteze un acord final.

Într-un articol publicat în ediţia de duminică a Observer, Khan a învinuit felul în care guvernul a gestionat negocierile şi a spus că ameninţarea la adresa standardelor de viaţă, economiei şi locurilor de muncă este prea mare ca oamenii cu drept de vot să nu aibă un cuvânt de spus.

Eşecul în a ajunge la un acord cu Bruxellesul sau un acord prost ar putea face ca Marea Britanie să piardă 500.000 de locuri de muncă, să nu aibă personal suficient în spitale, businessul britanic să sufere pierderi, iar poliţia britanică să se confrunte cu tulburări în cadrul societăţii civile, a atenţionat primarul Londrei.

„Nu cred că May are mandatul de a se juca atât de flagrant cu economia şi mijloacele de subzistenţă ale oamenilor”, a subliniat Khan, membru al Partidului Laburist aflat în opoziţie. El a făcut campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE înainte de referendumul din 2016.

Intervenţia lui Khan, membru al Partidului Laburist, aflat în opoziţie, în favoarea organizării unui al doilea referendum va pune o presiune mai mare asupra liderului laburist Jeremy Corbyn pentru a susţine această idee.

Săptămâna viitoare, laburiştii vor participa la conferinţa anuală de patru zile a partidului.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gigantul german care va deschide o nouă fabrică în România. Vor fi 1500 de locuri de muncă, investiția e de sute de milioane de euro
Capital.ro
Aceste anvelope trebuie schimbate! Toți șoferii sunt obligați. Risc de derapaj
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Manelistul Jador, gest controversat la un concert. S-a filmat când dădea bani publicului. „Dacă îi muncea, nu îi mai arunca” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Regula celor 5 secunde. Sfaturi de la experți pentru a rezolva conflictele în cuplu
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
'Ăla-i amantul tău?' Ilie Năstase și Ioana, mega-scandal în fața blocului: 'Te-am văzut'😱
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Simona Halep a făcut anunțul despre copil: Acesta este viitorul pe care mi-l doresc!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Cutremur de 7,2 Magnitudine Loveste Coasta de Est a Peninsulei Kamceatka din Rusia: Alertă de Tsunami Emitată
MediaFlux
SECRETUL lui DONALD TRUMP! S-a AFLAT de ABIA ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...