Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Mureş, Lucian Archiudean, accidentul a avut loc în jurul orei 7.20, pe Drumul Naţional 13, între localităţile mureşene Chendu şi Ţigmandru, după ce o femeie aflată la volanul unui autoturism Seat Ibiza a intrat neregulamentar în depăşire şi a tamponat frontal un autoturism de teren.
Cinci persoane aflate în autoturismul Seat Ibiza au murit în urma accidentului, iar şoferul maşinii de teren a suferit câteva contuzii toracice, fiind transportat la spital la Târgu Mureş, a mai spus Lucian Archiudean.
„Accidentul s-a produs pe Drumul Naţional 13 European 60, între localităţile mureşene Chendu şi Ţigmandru, pe fondul unei depăşiri neregulamentare făcute de conducătorul unui autoturism Seat Ibiza – o femeie de circa 40 de ani, din Chendu. Maşina a tamponat frontal un autoturism de teren care circula regulamentar din sens opus, un Audi Q7. Cei cinci ocupanţi ai autoturismului Seat Ibiza, între care doi copii, au decedat”, a declarat şefului Poliţiei Rutiere Mureş.