Preşedinta Croaţiei: Iniţiativa 3 Mări va ajuta ţările din estul Europei să reducă diferenţele faţă de statele din vest

Iniţiativa celor 3 Mări, care va reprezenta o bază de implementare a unor proiecte masive în domeniul infrastructurii, energiei şi digitalizării, va ajuta statele mai puţin dezvoltate din estul Europei să reducă diferenţele faţă de statele din vest şi va contribui astfel la întărirea securităţii la nivelul întregii Uniuni Europene (UE), a declarat, luni seară, la Forumului Afacerilor din cadrul Summitului Iniţiativa Celor 3 Mări de la Bucureşti, preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović.
Romania TV
17 sept. 2018, 15:18
Preşedinta Croaţiei: Iniţiativa 3 Mări va ajuta ţările din estul Europei să reducă diferenţele faţă de statele din vest

”Această iniţiativă este o platformă care va ajuta statele şi companiile să lucreze împreună şi să atragă investiţii masive. Trebuie să lansăm proiecte mari în energie, infrastructură şi digitalizare. Forumul va permite formarea unor legături strânse în regiune, iar ţările din est vor primi un stimulent puternic, care le va permite să şteargă diferenţele vizibile din domeniul infrastructurii. Iniţiativa se concentrează, astfel, pe securitatea întregii Uniuni Europene”, a spus preşedinta Croaţiei.

Kolinda Grabar-Kitarović a atras atenţia asupra diferenţelor importante care există între est şi vest, diferenţe care pot fi reduse prin investiţii importante.

Citeşte şi: A început summit-ul Iniţiativa celor Trei Mări de la Bucureşti, cu prima ediţie a Forumului de Afaceri

”Există diferenţe mari între est şi vest. În UE, în ciuda progreselor evidente, bogăţia nu este distribuită în mod egal. Există, de exemplu, probleme mari în domeniul protecţiei sociale, care nu pot fi rezolvate fără o abordare comun. Totodată, convergenţa reală vizează îndeosebi infrastructura. (…) Ţările trebuie să folosească la maximum acest forum”, a spus preşedinta Croaţiei.

Grabar-Kitarović a subliniat importanţa investiţiilor în domeniul infrastructurii, care să permită un transport mai rapid al mărfurilor între est şi vest pe cât mai multe căi de acces, inclusiv cele fluviale şi maritime.

Cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, a început luni la Bucureşti şi se desfăşoară timp de două zile.

La acest eveniment vor participa şefi de stat şi reprezentanţi ai acestora din 12 ţări din Europa Centrală şi de Est: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Luni seară, va fi semnat un acord comun privind crearea Reţelei Camerelor de Comerţ din statele participante la Iniţiativă.

Summitul are ca scop realizarea unor progrese pentru creşterea interconectivităţii în regiune în trei domenii principale – energie, transporturi şi digital.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a transmis participanţilor la summit că Statele Unite rămân dedicate colaborării cu cele 12 state membre, pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale, arătând că Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare.

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Leguma din România care a fost înregistrată la OSIM. Costă în jur de 4 lei per kilogram, are gust dulceag și se cultivă doar în această localitate
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care locuiesc la bloc. Amendă de până la 3.000 de lei. NU puteți refuza accesul
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Ți se confiscă maşina. Atenție, prevederea nu e în Codul Rutier, dar e legal
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Avertismentul BNR pentru românii care preferă banii cash. Ce se întâmplă cu bancomatele
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Ministrul Educaţiei militează pentru un salariu de bază crescut pentru profesori
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”