La greci si in aproape toate tarile crestine, busuiocul are aproape aceleasi semnificatii ca si in India. El este considerat planta sacra. Agheasma se face cu ajutorul busuiocului, si tot cu un buchet de busuioc se imprastie apa sfanta, pentru alungarea Necuratului ori pentru sfintirea locurilor. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protectia divina asupra casei si ocupantilor sai. Dar dincolo de dimensiunea spirituala si magica, busuiocul mai are o calitate importanta – aceea de planta vindecatoare. Sa precizam, in primul rand, ca frunzele acestei plante sunt un exceptional tonic pentru sistemul nervos. Ea contribuie la intarirea memoriei.
Semintele se planteaza in ghivece de Dragobete (24 februarie), si se tin la fereastra pana de Sf. Gheorghe (23 aprilie), cand se transplanteaza in gradina. Recoltarea lui incepe la sfarsitul lui iunie si continua pana toamna tarziu, cand cade prima bruma. Se taie doar varfurile inflorite de busuioc (fara partea lemnoasa), de mai multe ori pe timpul verii. Dupa fiecare taiere, planta da si mai multi lujeri, care la randul lor vor inflori. Dupa culegere, varfurile de busuioc se usuca intr-un strat cu o grosime de maximum 2 cm, pana cand tulpinile si frunzele devin usor casante. Depozitarea se face in pungi de hartie sau in saculete de panza. Saculetii se tin in locuri intunecoase, uscate si racoroase.
Punerea unei singure picaturi de ulei de busuioc intr-un litru de apa, care se bea pe parcursul unei zile, ne pune la adapost de multe infectii cu bacterii luate din alimente. Mai ales in timpul sezonului cald, acestea produc toxiinfectii alimentare. Simptomele sunt voma, diaree puternica, febra. Si condimentarea cu busuioc a mancarurilor este recomandata, mai ales in timpul verii, deoarece substantele volatile din busuioc pastreaza alimentele nealterate mai mult timp si ne feresc de infectiile tubului digestiv.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.