Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu ministrul leton de Externe

Premierul Viorica Dăncilă l-a primit, marţi, pe Edgars Rinkēvičs, ministrul afacerilor externe al Republicii Letonia, care s-a aflat în România pentru a participa la Summit-ul Iniţiativei Celor 3 Mări.
Iulian Tudor
18 sept. 2018, 09:22
Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu ministrul leton de Externe

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi oficiali au discutat despre pregătirea preluării Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019, despre Brexit, precum şi cu privire la cooperarea regională.

În cadrul discuţiilor cu ministrul leton al afacerilor externe, premierul român a avansat o serie de propuneri concrete pentru aprofundarea cooperării economice, care, deşi cunoaşte o evoluţie constant pozitivă, nu a atins potenţialul optim. În acest sens premierul Dăncilă a propus, printre altele, creşterea conectivităţii între cele două economii, inclusiv pe baza dezvoltării infrastructurii şi a legăturilor de transport, precizează sursa citată.

Prim-ministrul României şi ministrul leton de externe au trecut în revistă şi alte oportunităţi de cooperare sectorială, amintind de domenii precum apărarea, tehnologiile informaţiei, energia, agricultura, cercetarea şi inovarea şi a avansat iniţiativa stabilirii de contacte pentru schimburi de bune practici pe teme de interes pentru ţara noastră, în care experienţa Republicii Letonia poate fi utilă, printre care adoptarea euro, absorbţia fondurilor europene sau aderarea la OCDE.

Ministrul de externe Edgars Rinkēvičs a reiterat sprijinul Letoniei pentru aderarea României la OCDE, a remarcat rolul regional al României şi a subliniat importanţa unui nivel sporit de conectivitate şi a intensificării schimburilor comerciale dintre cele două state, se mai arată în comunicat.

Spynews
Horoscop săptămânal 1 - 7 iulie: Leii vor avea o periodă agitată
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță se căsătoresc! Dana Budeanu a spus când va avea loc nunta
Fanatik.ro
Băutura care e mai bună decât ceaiul și cafeaua. E considerată secretul longevității și face minuni pentru organism
Capital.ro
Decizie pentru cei cu permis auto. Se plătește TAXĂ. Lege nouă în România
Playtech.ro
ȘOC! Ce spune Emily Burghelea despre ACCIDENTUL cumplit care a DESFIGURAT-O
DailyBusiness
Val de scumpiri în piețe! Care este cea mai scumpă piață din Capitală
Adevarul
Armata lui Kim Jong Un era să-și distrugă propria Capitală. Ce s-a întâmplat cu o rachetă trasă de la 100 de km de Phenian
Spynews
Florin Salam, înțepătură dură pentru Bogdan de la Ploiești! Să facă referire la Cristina Pucean? „Ce au avut ei...” / VIDEO
Spynews
”Să zică mersi că nu i-au dat ăia două, trei palme”. Florin Salam, declarații acide la adresa lui Bogdan de la Ploiești, după scandalul de la nuntă! Artistul a fost dat afară de la eveniment / VIDEO
Evz.ro
Impozit nou pentru români. Unele venituri vor fi taxate cu 70%
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Cancan.ro
Scandal monstruos la o nuntă! Florin Salam l-a dat afară pe Bogdan de la Ploiești chiar în timp ce cânta
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Tichetele de masă și indemnizația de hrană nu vor fi incluse calculul pragului de 4.000 de lei. Anunțul făcut de Guvernul României
Capital.ro
S-au schimbat banii. Decizia istorică luată de BNR. S-a întâmplat pe 1 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
substantial.ro
Jocurile Îmbunătățite: Competiția Alternativă Unde Dopajul Este Încurajat
MediaFlux
ATENȚIE! Anunț pentru toți elevii care dau bacul de la edu.ro
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?