Dosarul Revoluţiei: Au fost audiate aproximativ 4.500 din cele 5.834 de persoane vătămate

Procurorii au dispus citarea a 5.834 de persoane vătămate/părţi civile sau succesori ai acestora în "Dosarul Revoluţiei", dintre acestea fiind audiate până acum aproximativ 4.500, iar în perioada următoare se va dispune citarea a încă 1.050 de persoane vătămate, anunţă Parchetul General. Instituţia precizează că SRI a pus la dispoziţia Parchetului un volum considerabil de documente relevante pentru clarificarea unor aspecte referitoare la evenimentele din decembrie 1989, care au fost studiate de procurorii militari timp de două luni.
Filip Stan
18 sept. 2018, 12:45
Dosarul Revoluţiei: Au fost audiate aproximativ 4.500 din cele 5.834 de persoane vătămate

Potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Revoluţiei”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare au dispus citarea şi audierea a 5.834 de persoane în calitate de persoane vătămate/părţi civile sau succesori ai acestora, fiind audiate până în prezent aproximativ 4.500 dintre acestea (circa 80% dintre persoanele citate).  

Parchetul General precizează că în perioada imediat următoare se va dispune citarea şi audierea a încă aproximativ 1.050 de persoane vătămate/părţi civile ori succesori ai acestora, urmând ca activitatea de audiere a tuturor acestor persoane (aproximativ 6.890 în total) să se finalizeze în jurul datei de 30 noiembrie 2018.   

„Menţionăm că pentru audierile din această cauză, prin ordonanţă, s-a dispus delegarea procurorilor militari de la unităţile de parchet din subordine şi a organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, respectiv Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Totodată, precizăm că Serviciul Român de Informaţii a pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un volum considerabil de documente relevante pentru clarificarea unor aspecte referitoare la evenimentele din decembrie 1989, care au fost studiate de procurorii militari timp de două luni, solicitându-se ataşarea unei părţi dintre acestea la dosar, după declasificarea prealabilă”, adaugă Parchetul instanţei supreme.

În 6 iunie, Parchetul anunţa că procurorii militari încep audierea persoanelor vătămate, părţilor civile ori a succesorilor acestora în Dosarul Revoluţiei, numărul celor care urmează să fie audiaţi fiind estimat la 6000, şi că toate persoanele vătămate, părţile civile ori succesorii acestora vor fi citate la sediile parchetelor militare din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara sau la inspectoratele judeţene de poliţie din judeţele în care acestea îşi au domiciliul, respectiv la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Audierile vor fi făcute de către procurorii militari sau organele poliţiei judiciare, în baza ordonanţelor de delegare emise de către procurorii militari de la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Persoanele care vor fi citate sunt rugate să prezinte, cu ocazia audierii, actele medico-legale care atestă vătămările suferite în contextul evenimentelor din decembrie 1989, documentele care atestă calitatea de succesori ai persoanelor vătămate şi părţilor civile, precum şi orice alte documente referitoare la existenţa unor dosare penale sau civile, având ca obiect vătămările suferite şi prejudiciile cauzate în cursul evenimentelor din decembrie 1989”, transmite Parchetul, care adaugă că, „având în vedere numărul mare al persoanelor care vor fi chemate pentru audieri, acestea sunt rugate să se prezinte la sediul unităţilor de parchet sau de poliţie indicate în citaţii, numai la data şi ora menţionate”, preciza Parchetul.

În dosarul Revoluţiei a fost extinsă urmărirea penală pentru Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, pentru infracţiuni contra umanităţii.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Moneda din România care se vinde pentru o sumă complet neașteptată. Unii români o consideră banală, dar pentru colecționari e foarte importantă
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Totul e clar: Curtea Constituțională nu avea niciun drept
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Încăierare între vedetele FCSB-lui. Tensiunea a explodat în cantonament din Antalya
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Adio aglomerație pe Valea Prahovei! Ce începe la primăvară
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia
Cancan.ro
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Mașinile care vor fi interzise. Anunț de la Guvern: Interdicția intră în vigoare din 2027
StirileBZI
Mesaj de la o benzinărie din Bulgaria pentru șoferii români: Cât câștigați la un plin de carburant
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Președintele Sud-Coreean Yoon Suk-yeol, arestat pentru interogare privind legea marțială
MediaFlux
LOVITURĂ pentru PENSIONARI: NU SUNT BANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este românul cu 1.000 de case în America. „Bonus”, două avioane