Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu omologul polonez, Mateusz Morawiecki

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu premierul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, în marja Summit-ului Iniţiativei celor Trei Mări, context în care a fost reliefat stadiul foarte bun al relaţiei strategice bilaterale.
Romania TV
18 sept. 2018, 15:10
Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu omologul polonez, Mateusz Morawiecki

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul întâlnirii cei doi premieri au apreciat, în mod special, însemnătatea primelor consultări interguvernamentale din istoria relaţiei româno-polone, care au avut loc la 25 mai a.c., la Varşovia.

„De asemenea, a fost subliniată importanţa organizării anuale a întâlnirilor în acest format cuprinzător în dinamizarea contactelor politice, economice şi sociale. A fost reiterat interesul reciproc pentru dezvoltarea, în continuare, a raporturilor dintre cele două ţări, pe toate palierele sectoriale, fiind salutată în mod deosebit cooperarea foarte bună dintre România şi Polonia la nivel regional, prin organizarea la Bucureşti a actualei ediţii a Summit-ului Iniţiativei celor Trei Mări”, se arată în comunicat.

Un alt subiect pe agenda întâlnirii a fost cooperarea dintre cele doua ţări la nivel european.

„Au reieşit astfel interesul româno-polonez pentru consolidarea unităţii europene, ca deziderat comun în dezbaterea privind viitorul Europei, dar şi dorinţa de colaborare pe parcursul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, cu precădere în dosare cheie precum Cadrul Financiar Multianual şi Brexit”, se spune în comunicat.

De asemenea, precizează sursa citată, premierul român a apreciat cooperarea consolidată dintre cele două state pe palierul de securitate şi apărare. 

DailyBusiness
Vești despre călătoriile cu AVIONUL. Europa se pregătește de o scumpire drastică a biletelor!
Spynews
Cum arată Gina Felea în 2024! A împlinit recent 40 de ani și a trecut printr-o transformare uriașă | FOTO
Bzi.ro
Partidul AUR nu va participa la alegerile parlamentare. La Giurgiu și Bistrița-Năsăud au fost respinse dosarele candidaților. Urmează Iașul – UPDATE
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor gusta fericirea până pe 31 octombrie. Se anunță bani, belșug și bucurie pentru ele
Capital.ro
A murit marea prezentatoare TV a României. Zi de doliu național
Playtech.ro
Un nou cutremur a lovit România! Câte grade a avut. S-a simțit cel mai tare la...
DailyBusiness
20.000 de morți anual. România, la cheremul indiferenței Guvernului!
Adevarul
Clipe de groază în Turcia. Un resort din Antalya plin cu turiști români a fost cuprins de flăcări
wowbiz.ro
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
Spynews
Lora o pune la punct pe Ilinca Vandici după ce aceasta a comentat despre nunta cântăreței! Ce a enervat-o la culme pe artistă 
Spynews
Soția lui Radu Mazăre, Roxana, a născut! Fostul edil a devenit tată pentru a doua oară
Evz.ro
Cum a ratat scriitorul Ion Băieșu un meci memorabil, în R.F.G: „Marș în cameră, haimana”
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30 de ani mai tânără
kanald.ro
Ea este Camelia, românca găsită fără suflare lângă o gară din Italia. Ce au descoperit anchetatorii pe corpul femeii
Cancan.ro
Mario Fresh a comis trădarea supremă? Noua iubită e chiar prietena Alexiei Eram?! Cum arată Bianca
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu şi durere în Biserica Ortodoxă Română. Patriarhul DANIEL...
StirileBZI
Această băutură te lasă fără permisul de conducere! Provoacă un rezultat fals pozitiv la DrugTest
Prosport.ro
FOTO. Face bani din onlyfans după ce a dezvăluit că o colegă are relații intime cu un șef al ei
stirilekanald.ro
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord trimiși în Ucraina ar putea arunca în aer butoiul cu pulbere
substantial.ro
Aeroportul Dunedin impune limită de timp pentru îmbrățișări
MediaFlux
Se schimbă ORA în ROMÂNIA! Anunțul MOMENTULUI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sfaturi simple la îndemâna oricui: mic tratat despre comportamentele inadecvate față de anumite specii animale