”Sigur că m-am întrebat şi eu de ce colegii au susţinut că trebuie să continui. Nu vreau să fiu răutăcios, dar poate s-au gândit că nimeni nu mai are inconştienţa mea să se lase ciuruit pentru partid”, a declarat Dragnea.
El a spus că s-a discutat despre amnistie şi graţiere şi că a auzit tot felul de variante. ”Le-am spus că pe mine personal nu mă mai interesează ordonanţa privind amnistia. Vor să o dea la guvern, să o dea, să o dea când vor. Unii colegi au ţinut presiune luni de zile, premierul Dăncilă a rezistat”, a susţinut Liviu Dragnea.
Liderul PSD a afirmat că nimeni nu a reuşit să răspundă la o întrebare esenţială: care e de fapt rezultatul acelor echipe mixte, ce se întâmplă cu probele ”obţinute nelegal, care au făcut ca mulţi români să fie condamnaţi pe nedrept, pe baza unor protocoale nelegale”. ”Nimeni nu a putut răspunde la întrebarea cum ridicăm presiunea de pe judecători, ca să avem garanţia că nu judecă după presiuni. Dacă rezolvarea e prin amnistia prin Guvern, să o dea. Prin Parlament? Sunt de acord”, a continuat Liviu Dragnea, conform News.ro.
Potrivit acestuia, Viorica Dăncilă a spus că acum nu se poate discuta despre amnistie şi graţiere, pentru că Guvernul are alte priorităţi acum şi că, dacă ministrul Justiţiei îi va prezenta un proiect, va fi discutat.
Dragnea a precizat că lucrează de foarte mult timp cu Viorica Dăncilă şi că nu poate pune presiune pe ea.