Wuhan Open 2018. Monica Niculescu, Lucky Loser, ar putea juca împotriva Simonei Halep în turul doi

Jucătoarea Monica Niculescu, locul 81 WTA, care a fost învinsă sâmbătă în turul doi al calificărilor de la Wuhan, va evolua totuşi pe tabloul principal, pe care a ajuns ca Lucky Loser, a anunţat WTA.
Filip Stan
23 sept. 2018, 12:22
Wuhan Open 2018. Monica Niculescu, Lucky Loser, ar putea juca împotriva Simonei Halep în turul doi

Monica Niculescu o înlocuieşte pe sportiva din Slovacia Magdalena Rybarikova, locul 35 WTA, care s-a retras din cauza unei probleme la căile respiratorii.

Monica Niculescu va juca în primul tur cu Dominika Cibulkova, locul 30 WTA, iar câştigătoarea acestui meci o va întâlni pe Simona Haleo, liderul WTA.

De la Wuhan Open s-au retras şi Naomi Osaka şi Victoria Azarenka, din cauza unor probleme de sănătate. Japoneza, care a câştigat recent Openul Statelor Unite, şi belarusa Victoria Azarenka, fostă numărul unu mondial în tenisul feminin, au declarat forfait pentru turneul WTA de la Wuhan (23 septembrie – 30 octombrie), au anunţat duminică organizatorii chinezi, citaţi de AFP.

Osaka, numărul 7 mondial, a anunţat că se retrage de la Wuhan „din cauza unei infecţii virale”‘, după înfrângerea suferită în faţa cehoaicei Karolina Pliskova, în finala turneului de la Tokyo.

Forfait-ul jucătoarei nipone vine după cel al Victoriei Azarenka, belarusa abandonând vineri în sferturile de finală la Tokyo, chiar înainte de încheierea primului set al partidei cu Camila Giorgi din Italia.

„Este atât de dezamăgitor că nu pot venit la Wuhan, însă nu sunt într-o formă suficient de bună pentru a participa la un astfel de turneu”, a explicat Azarenka, în vârstă de 29 ani, câştigătoare a Openului Australiei în 2012 şi 2013, ajunsă acum pe locul 63 în ierarhia WTA.

Românca Simona Halep este principala favorită a turneului de la Wuhan, încheiat anul trecut cu victoria franţzoaicei Caroline Garcia.

Calificată direct în turul al doilea, Halep o va avea ca adversară în meciul de debut pe învingătoarea duelului dintre slovacele Dominika Cibulkova şi Monica Niculescu.

Antrenamentul liderului WTA, Simona Halep, de dinaintea debutului la turneul de la Wuhan din China a fost întrerupt, duminică, pentru câteva minute după ce sportiva din România a acuzat dureri de spate.

Liderul mondial a ieşit pe teren pentru a se obişnui cât mai mult cu suprafaţa şi condiţiile de joc, însă, la un moment dat, Simona Halep şi echipa sa au fost nevoiţi să oprească şedinţa de pregătire din cauză că românca a acuzat dureri la spate.

Sportiva a avut nevoie de o pauză de câteva minute, în care membrii staff-ului său s-au ocupat de problema fizică.

Simona Halep şi-a continuat apoi antrenamentul la care a fost însoţită de Teo Cercel, Andrei Cristofor şi William Birău, cel mai nou component al echipei sale.

 

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Vești bune pentru toți românii care au bani în depozite bancare. Se schimbă felul în care țineți banii în bancă în 2025. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum se alege corect vinul. Masa de Paște devine o capodoperă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul