Comisia comună a Senatului a respins cererea de reexaminare a preşedintelui pentru Legea offshore

Cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru Legea offshore a fost respinsă luni de Comisia comună economică şi pentru energie a Senatului, iar proiectul a fost adoptat cu amendamente, cu 11 voturi pentru, două împotrivă şi trei abţineri. Legea offshore va primi luni votul Senatului, a anunţat Liviu Dragnea, anunţă Mediafax.ro.
Filip Stan
24 sept. 2018, 04:54
Comisia comună a Senatului a respins cererea de reexaminare a preşedintelui pentru Legea offshore

Plenul Senatului se va reuni în şedinţă, de la ora 16.00, pentru dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi, votul urmând să aibă loc la ora 17.00. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, vineri seară, la finalul CExN al partidului în care a primit vot de susţinere la şefia formaţiunii, că Legea offshore va intra la vot în plenul de luni al Senatului, iar miercuri Camera Deputaţilor va vota, decizional, iniţiativa legislativă. Acesta a adăugat că nu va ceda faţă de ce ceea ce a fost decis în legătură cu proiectul de lege în sesiunea parlamentară anterioară.

„Legea offshore a fost adoptată în comisie la Senat săptămâna aceasta, luni intră în plen la Senat, luni seara ajunge la Camera Deputaţilor, marţi în comisii la Camera Deputaţilor şi miercuri vrem să intrăm pe ea la votul final. Nu am cedat faţă de ceea ce am hotărât împreună în sesiunea trecută cu privire la condiţiile puse în acea lege, condiţii avantajoase pentru statul român şi condiţii acceptabile pentru cei care investesc, pentru că dacă nu sunt acceptabile, nu investeşte nimeni”, a declarat liderul PSD, la încheierea şedinţei de vineri a Comitetului Executiv al PSD.

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Interzis și ilegal în România. Guvernul a dat ordin joi, 18 iulie: Instituim noua infracțiune
Playtech.ro
Loredana, apariție de INFARCT! Costumul de baie CRĂPAT i-a arătat toate formele
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Spotify, schimbare radicală. Cum vor primi utilizatorii funcțiile introduse
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cum arăta Iustina Loghin de la Insula Iubirii, înainte de operațiile estetice făcute cadou de Cornel 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Bani pentru 2,5 milioane de români. Se plătesc 250 LEI în august. Ordin la Guvern
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Franța va instrui 2100 de soldați ucraineni în taberele de antrenament din Champagne
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'