Cele mai ameninţate specii de pe Terra – TOP 100

Topul 100 al celor mai ameninţate specii de pe Terra, potrivit unui inventar biologic actualizat, a fost publicat marţi de Zoological Society of London (ZSL).
Romania TV
11 sept. 2012, 17:43
Cele mai ameninţate specii de pe Terra - TOP 100

Cameleonul „Calumma tarzan” din Madagascar, becaţina-spatulă şi rinocerul de Java se regăsesc în topul speciilor pe cale de dispariţie.

Această listă, alcătuită de 8.000 de oameni de ştiinţă din Comisia pentru supravieţuirea speciilor din cadrul Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN), a fost dată publicităţii în oraşul Jeju din Coreea de Sud, unde este organizat în perioada 6-15 septembrie congresul mondial al UICN.

Specia de broască ţestoasă „Rafetus swinhoei”, din care mai trăiesc doar patru exemplare, se află pe primul loc în acest top. Locul al doilea este ocupat de „Zaglossus attenboroughi”, o specie de echidne (mamifer al cărui corp este acoperit cu spini) din Papua indoneziană. Specialiştii de la ZSL au recenzat numeroase specii în pericol de dispariţie din 48 de ţări, provenind în majoritate din Asia şi Africa.

„Toate speciile de pe această listă sunt unice şi de neînlocuit. Dacă ele dispar, nimic nu va putea să le aducă înapoi. Dar, dacă acţionăm imediat, putem să le oferim o şansă pentru a supravieţui”, a declarat Ellen Butcher, coautoare a acestui raport.

Eforturile de conservare dau mereu roade, a adăugat Butcher, evocând cazul calului Przewalski şi al balenei cu cocoaşă.

Potrivit UICN, aproximativ o treime din cele 63.837 de specii existente ce au fost analizate riscă să dispară pe termen mediu sau lung, din cauza dispariţiei habitatelor, a încălzirii globale şi a vânătorii.

Dintre aceste specii, sunt ameninţate cu dispariţia 41% dintre speciile de amfibieni, 33% din recifele de corali, 25% din speciile de mamifere, 20% din speciile de plante şi 13% din speciile de păsări.

Raportul poate fi consultat şi pe internet, fiind disponibil pe site-ul www.zsl.org.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum se spune corect: “viruși” sau “virusuri”? Confuzia pe care o fac mulți români
Capital.ro
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!