Conform ANOFM, numărul total de şomeri la finele lunii august, respectiv 302.589 de persoane, a scăzut cu 2.780 faţă de cel de la sfârşitul lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 55.053 au fost şomeri indemnizaţi şi 247.536 neindemnizaţi. Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului în rândul bărbaţilor a scăzut faţă de luna precedentă, de la 3,59% în luna iulie 2018 la 3,54%, iar rata şomajului în rândul femeilor a scăzut de la 3,38% în luna iulie 2018 la 3,37 %.
În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 89.202 şomeri provin din mediul urban şi 213.387 şomeri provin din mediul rural.
Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 şi 49 de ani (83.852), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30 – 39 de ani (56.011), la polul opus aflându-se persoanele între 25 şi 29 de ani (18.070).
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (33,44%). Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar reprezintă 29,38% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,18%.