„Membrii comisiei au hotărât prin vot să avem doi invitaţi săptămâna viitoare, primul este domnul senator şi viceprim-ministru Paul Stănescu, cel de al doilea este domnul general Dumitru Iliescu, fostul director al SPP. La solicitarea colegilor mei, am aprobat să solicităm către mai multe instituţii o listă de documente, printre care o solicitare către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care îi rugăm să ne comunice numărul de mandate de ascultare emise la solicitarea SPP în intervalul 2009-2018, regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi organigrama SPP”, a spus Butunoi după prima şedinţă a comisiei de anchetă.
El a adăugat că această comisie va respecta limitele stabilite prin ultima decizie a Curţii Constituţionale şi va fi deschisă să asculte orice ofiţer din cadrul SPP, activ sau în rezervă, care consideră că are ceva de spus.
Butunoi a menţionat că deocamdată nu s-a discutat despre incidentul în care premierul Viorica Dăncilă a ratat întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dar se va analiza dacă această speţă face obiectul comisiei.
„Obiectivul principal al comisiei priveşte doar implicarea personalului Serviciului în activitatea partidelor politice şi a liderilor acestora. Dacă acest incident (referitor la premier – n.r.) are implicaţii politice, ne vom lămuri în cadrul comisiei şi dacă vom considera de cuviinţă, vom aborda şi acest lucru”, a menţionat el.