Horror în Suedia: O maşină s-a proiectat într-o mulţime de O SUTĂ de elevi şi profesori

O maşină s-a proiectat în aproximativ 100 de persoane, majoritatea elevi, precum şi în profesorii şi părinţii lor care îi supravegheau în timp ce făceau o plimbare.
Sânziana Stancu
25 sept. 2018, 16:48
Horror în Suedia: O maşină s-a proiectat într-o mulţime de O SUTĂ de elevi şi profesori

Incidentul s-a produs Marţi, în apropiere de Karlshamm. Poliţia suedeză a informat că doi copii au fost răniţi şi că oamenii legii îl caută pe agresorul care a reuşit să fugă de la locul atacului.

Un purtător de cuvânt al poliţiei din localitate a relatat că elevii au reuşit să se ferească de maşina care venea spre ei, fugind din faţa acesteia pentru a nu fi loviţi. „Maşina a accelerat îndreptându-se spre elevi şi profesori, a mai spus acesta.

Şoferul a lovit doi copii. Unul dintre ei a fost rănit la mână, iar celălat, într-o altă parte a corpului, a mai precizat poliţia care a făcut apel la populaţie să fie vigilentă şi să raporteze orice informaţie care ar putea duce la găsirea criminalului care a fugit de la locul faptei. 

Atacul s-a produs, marţi, în jurul orei locale 12:00 p.m.

Grupul de 100 de copii şi 10 profesori ai acestora provenea de la o şcoală secundară din Mjallby. Ei se deplasau din Hinnedalsvagen în Grundsjon, cu ocazia unui eveniment social.

Maşina individului care a intrat în mulţime este o Saab, de culoare neagră sau albastru închis. Şoferul a fugit de la locul faptei şi este căutat de poliţie, potrivit express.co.uk.

Martorii oculari nu au reuşit să identifice dacă agresorul era bărbat sau femeie.

Poliţia suedeză a anunţat că aşteaptă orice informaţie legată de acest caz, de la oricare persoană care posedă amănunte folositoare pentru rezolvarea acestui caz. 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
Playtech.ro
Elena Udrea iese de închisoare! Adrian Alexandrov a făcut dezvăluirea bombă: 'O iau direct cu maşina'
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
A început mega-proiectul de 3,5 miliarde de euro. Ceaușescu l-a refuzat în 1972
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Trump a confirmat! Decizia momentului privind soldații din România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?