Proiectul, care se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi supralărgire Bulevard Ghencea, a fost aprobat în unanimitate.
„Proiectul în sine, văzut de noi, este astfel: lărgirea la patru benzi, tramvaiul 41, piste de biciclete şi trotuare, vom avea şi trei pasaje pietonale pentru fiecare şcoală din zonă. Vom face întâi benzile, apoi va fi execuţia a tot ceea ce înseamnă tramvai şi buclă de întoarcere, apoi parcarea park&ride. Până la sfârşitul anului documentaţia va fi gata şi vom începe şi demolările din zonă”, a explicat Marius Coajă, consilier al primarului general.
Astfel, costul investiţiei este de aproape 559 de milioane de lei.
Prin acest proiect va fi lărgită la patru benzi arterei Prelungirea Ghencea, între strada Braşov şi Centura Bucureşti, va fi amenajată o pistă de biciclete, va fi realizată o cale dublă de tramvai, vor fi amenajate trotuarele şi vor fi modernizate sistemul de iluminat şi reţeaua de apă şi canal şi va fi construit un nod intermodal cu parcare supraetajată la capătul Bulevardului Prelungirea Ghencea, în zona nodului rutier de la Domneşti, în timp ce va fi păstrată linia de tramvai existentă pe Bulevardul Ghencea până la capătul liniei 41.
În ultimii ani, locuitorii din Prelungirea Ghencea au ieşit de mai multe ori în stradă şi au protestat, nemulţumiţi de infrastructura zonei.
În proiectul de lucrări a fost introdusă, practic, linia de tramvai, care nu fusese inserată iniţial.